CATALIN NEACSU

De asta iubesc eu "Piatra"

2011-10-06T20:32:00.026+03:00

Soare, ploaie, furtuna, ninsoare, toti le-am trait si le-am vazut, dar in "Piatra" arata altfel. D-asta iubesc eu "Piatra", orice lucru sau fenomen arata spectaculos aici.

Iezer

2011-03-20T14:00:00.153+02:00

Tovarasul nostru de drum care ne-a insotit 2 zile si caruia ii topea Jo apa in palme si ii dadea sa bea, iar seara l-a bagat in sacul lui de dormit si dimineata s-a trezit cu coada la nas.

Zapada care era afanata si destul de mare, oboseala si lipsa de sport regulat, au facut sa ajungem pe varful Rosu pe intuneric, iar de aici si pana la refugiu am mai facut 2 ore, fata de 1/2 ore pe timp de zi, dar una peste alta a fost super, am desfacut o sticla de vin, am fiert-o, am mancat ( Jo si-a donat toata mancarea cainelui ) si ne-am bagat la sforait, ma rog cine se pricepea, cine nu, a stat si a ascultat la altii cu experienta.

Tot drumul ne-a batut soarele si ne-a ars, iar cand am ajuns la masina a inceput sa ninga.

Tocmai cand ma pregateam cu Jo sa-i facem o farsa lui Andrei, ca pedeapsa ca a luat-o inainte, am dat peste urmele lui mos Martin, destul de fresh si am hotarat sa il iertam dar i-am acordat onoarea de a taia urme pana la cabana.

Valea lui Stan

2011-01-16T14:55:00.020+02:00

Nu stiu cum a ajuns Stan sa aiba o valea atat de faina, bine, nu stiu nici cine este Stan, dar stiu ca imi place valea lui.
Cam cu 500m-600m inainte de a ajunge sus pe barajul Vidraru, intr-o curba de 180 de grade incepe o vale amenajata care nu-ti spune nimic. La inceput, ca dupa aia...

Continuarea la vara cand voi putea merge descult prin apa pentru ca sunt cateva pasaje in care trebuie sa te descalti. Traseul a durat cca 4 ore dus intors, foarte lejer.

Bijuterie

2010-11-30T21:18:00.022+02:00

Cand mi-a spus Cristi ca mergem in pestera si vom sta toata ziua, mi-am zis ca sigur ma voi plictisi atata timp dar de incercat tot voi incerca.
Drumul pana in fundul pesterii a durat cam 2-3 ore, prin pasaje inguste unde abia puteai sa tarai, sali cu tavanul la 30m, lilieci la tot drumul, numeroase traversari si multe alte forme de relief pe care nu le voi spune pe numele lor speologic pentru ca nu il stiu dar care m-au cucerit.

Ultima portiune a pesterii este fara doar si poate o bijuterie, mie pur si simplu imi umple sufletul de bucurie ca exista asa ceva si cu atat mai mult la noi in tara.

Ma bucur ca pestera nu poate fi vizitata de oricine, oricand. Tocmai deaceea stalacmitele si stalactitele inca nu sunt rupte, pe pereti nu scrie gigel+marioara=love, se calca pe urmele celui din fata pe o poteca ingusta si gasesti perii si galeti cu apa sa te speli de noroi.

Se poate face si mai mult, intotdeauna se poate face si mai mult dar eu ma bucur ca totusi sa facut, ca cineva a inteles ca nu este corect sa ne bazam doar pe principiul " dupa noi potopul".

Chiar daca nu oricine poate intra in pestera, eu nu am sa-i spun numele, nu din egoism dar consider ca astfel sansele sunt mai mari sa ramana frumoasa si neatinsa ( anonimatul este printre putinele atuuri care le mai au locurile frumoase in lupta lor pentru a ramane frumoase ), iar cine este innebunit de speologie oricum poate afla.

Intoarcerea in micul Tibet

2010-08-29T15:38:00.043+03:00

Abia asteptam sa ma intorc aici, din pacate tot drumul din New Delhi si pana in Leh nu am vazut nimic pentru ca era un covor nesfarsit de nori, ceea ce m-a a cam pus pe ganduri pentru ca acum era varful de sezon turistic si nu trebuiau sa fie nori deloc, dar nu m-am ingrijorat prea tare si cum am aterizat a iesit soarele.

Oamenii de aici sunt saraci, grija lor pentru ziua de maine este ce vor manca, poarta aceleasi haine poate ani de zile, iar bucuriile sunt putine, cu toate astea ei sunt tot timpul zambitori si foarte saritori, ceea te face sa te gandesti ca exista bucurii si si in lucruri marunte si ca optimismul te face sa treci mai usor peste greutati.

Imi place zona asta pentru ca te incarca cu pofta de viata si energie pozitiva, este foarte linistita, te face sa intelegi ca fericirea este alcatuita din mici bucurii iar aici toata lumea este binevoitoare, intelegatoare si binedispusa. Decat sa dati banii la doctori pentru " glumeti" mai bine veniti aici, Ladakh-ul e cea mai buna terapie pentru nervosi.

De data asta nu am mai avut bicicletele cu noi asa ca am inchirit motociclete, cca 80-90 RON pe zi cu tot cu benzina, asa am reusit sa acoperim distante mai mari mai repede si cu posibilitatea de a ne opri pentru poze oricand.

M-am reintors la Tickse, Stok, Spituk si Alchi, acelasi farmec si aceeasi frumusete inca destul de putin atinse de "civilizatie".

Tot ce te inconjoara aici te face sa te simti mic, sunt drumuri de mii de kilometri prin creieri muntilor, uneori chiar la peste 5000m, majoritatea asfaltate, raurile sunt perfecte pentru rafting, muntii nu mai au nevoie de nicio prezentare, doar sunt Himalaya.

Tot ce vazi in jur este desert, doar cativa zeci de metri in jurul raurilor omul a transformat desertul in gradini, exact ca o oaza in desert.

Parang

2010-02-27T14:06:00.025+02:00

Iarna, mai ales acum ca a nins 2 zile, accesul in statiune se face doar pe cablu, asa ca, fara sa stim, am ajuns la tanc sa prindem ultimele curse ale unui telescaun probabil mai batran ca mine, in care am incarcat un portbagaj de bagaje.

Am sarit direct pe schiuri si am mai prins 2 ore de schiat intr-un apus despre care eu cred ca orice descriere nu ar putea sa-i redea frumusetea asa ca nu zic nimic, priviti-l voi si comentati-l, eu am ramas fara cuvinte.

Lipsa investitiilor in infrastructura este evidenta, sperante sunt, actiunile lipsesc. Pacat, asezarea este superba si are potential pentru o super statiune.

Aceasta ultima fotografie spune multe despre mine, o fotografie in care apar doua lumi, una in care traiesc, gri, aglomerata si zgomotoasa, care este departe de sufletul meu chiar daca eu in ea traiesc. Si o lume linistita, salbatica si plina de mister la care visez tot timpul si este langa mine chiar si cand este departe.

50 rupiees

2010-02-21T17:03:00.010+02:00

Filmul este realizat de Cristian Tecu, in 2008 in nordul Indiei.

http://vimeo.com/9374545

Gheata si foc

2010-01-31T17:23:00.035+02:00

Am ajuns la cabana Voina vineri pe la 22.00, ne-am pus frontalele si am plecat spre Cuca. Afara erau peste...sau sub...ma rog, termometru arata - 20 de grade.

Dimineata...de fapt pe la 11, ne-am hotarat sa renuntam la planul initial de a face creasta si de a innopta in refugiul Iezer, o idee geniala dealtfel. Avem sa stim asta sigur peste noapte, cand, chiar si cu focul in soba, atmosfera a fost cam "mentolata".

Ca intotdeauna aici, am fost insotiti tot drumul de un catel, de data aceasta unul foarte jucaus, cand noi nu aveam chef de el, se juca singur si asa a tinut-o toata ziua, orice ii iesea in cale era ceva tocmai bun de jucat.

Pana in saua Gradisteanu ceata ne-a impiedicat sa vedem mai mult de 100m. La un moment dat am vazut toti trei un montaniard mult mai harnic si mai viteaz ca noi care cobora cu ditamai rucsacul. Oboseala si ceata ne-a pacalit, ciudat a fost ca pe toti trei, era doar un brad la mai putin de 50m.

De cum s-au risipit norii, spectacolul a fost total, combinatia de soare in apus, norii rasfirati si muntele au meritat tot efortul depus si frigul indurat...ba chiar mai mult. Chiar daca era extraordinar de frig, le-am propus baietilor sa urcam pana pe Papusa si sa asteptam acolo apusul care stiam ca va fi superb, iar coborarea la frontala pana la cabana o experienta noua pentru unii dintre noi, care le va placea tare si sper sa ii mai aduca pe creste.

Frigul extrem a creat din apa forme incredibile de gheata, alaturi de stratul de zapada foarte generos te duc cu gandul la Siberia mai degraba decat la muntii prin care am cutreierat de mic si pe care nu i-am mai vazut asa. Sper sa-i mai gases si altadata asa de...altfel.

Negoiu in apus

2009-09-06T18:44:00.029+03:00

Dupa ce am coborat de pe Cozia, am pus biclele pe masina si pe la 13, eram sus la Balea. Am reusit cu greu sa gasim locuri de parcare, biclele le-am dus in magazia restaurantului ( forte de treaba baietii ), rucsacul in spate si...la drum, deabia asteptam sa ies din tiganeala asta.

Cum am ajuns in creasta, varful Negoiu era invaluit in nori care fugeau peste el lasandu-ti impresia ca viscolul spulbera zapada..

Refugiul Caltun era plin, ca deobicei in aceasta perioada a anului, ne-am facut loc ssi noi pentru sacii de dormit si am plecat in graba spre varful care ascundea de acum ultimele raze de soare, doar cu aparatul foto si frontala.

Am ajun sus doar sa mai prindem ultima sclipirea a soarelui din acea zi, peste lacul Vidraru in sud si tot Fagarasul cu Moldoveanu si Vistea in zare.

Stiam ca lipsa norilor vor face ca apusul sa fie frumos, doar frumos, dar in acelas timp coborarea la frontala va fi superba.

Dimineata soarele a inrosit totul in jur si imediat capritele si-au facut aparitia din ce in ce mai curajoase.

Mi-ar placea sa ma mut aici...

...Doamne cum trecem noi pe langa lucrurile care dau culoare vietii si tot spre "griul " oraselor ne grabim.

Mi-ar placea sa fiu liber. Chiar daca nu sunt incatusat tot nu sunt liber, liber asa cum era Zorba Grecul.

Biciclind pe Cozia

2009-09-02T20:37:00.021+03:00

Pentru o tura de bicla usoara dar si frumoasa, Cozia este locul perfect, o tura de o zi lejer. Lasi masina in Berislavesti si o iei la pedala, sau ... ma rog, la copita.

Sunt 20 de km pana la releu, dar este foarte placut pentru ca aproape toti sunt la umbra prin padure, pe langa fanete si paraie pe o panta nu foarte abrupta, pe care faci fara prea mari eforturi 4 ore la urcare si maxim o ora coborarea.

Din pacate, drumul fiind bun urca destul de multe masini si odata cu ele si specia de animal: "manelopantofarogratargiu" care cica a venit la munte. In rest toate sunt frumoase, cabanierul este un super baiat, ciorbita este dementiala, conditiile sunt modeste, dar fara exceptie apusul si rasaritul de aici sunt bestiale.

Lasarea intunericului este alt motiv de bucurie pentru ochi, luminile Calimanestiului si ale altor satese vad pana dincolo de Valcea unduind pe langa Olt ca un sarpe fosforescent, iar la rasarit pe muntii de peste Olt se vede umbra vf Cozia.

Coborarea este fantastica dar din pacate prea scurta, cu parere de rau ma indepartez de varf dar ma bucur stiind ca ma asteapta transfagarasanul.

Capritele din Crai

2009-05-10T13:32:00.022+03:00

E clar, la cum aratau prognozele meteo urma sa ploua toata ziua, asa ca tare ne-am bucurat cand am ajuns la refugiul Grind 1 fara strop de ploaie si nori pe ici pe colo.

Ne-am gandit sa nu abuzam de noroc, asa ca am grabit pasul, cu noroc, la jumatate de ora de varf a inceput sa ninga si a tot nins in reprize pana a doua zi de dimineata ( fara apus sau rasarit ).

Imediat ce am coborat sub nori a inceput spectacolul...

La un moment dat am vazut o caprita pe o creasta, asa ca am ocolit putin si am aparut chiar deasupra ei la nici 50m, s-a uitat indiferenta la mine si a continuat sa manance covorul de flori, ceea ce nu am vazut eu era inca o caprita care era sub stanca pe care stateam eu la nici 10m, asa ca atunci cand m-a vazut, a fluierat si imediat au disparut amandoua.

Bucuros ca am reusit sa le prind in poze pe amandoua am continuat coborarea, dar spectacolul abia incepea, la 200m, pe fundul unei vai, aproape 30 de capre negre pasteau sau se jucau. Am lasat rucsacul si am plecat la " vanatoare ", chiar daca am fost zarit mi s-a permis sa ma apropii la nici 50m moment in care toata turma a plecat mai departe.
Cum sa las ocazia asta sa-mi scape, am plecat dupa ele si dupa fiecare creasta pe care o trecem, cu cat stateam mai mult in preajma lor imi permiteau sa ma apropii tot mai mult, asa ca am ajuns la mai putin de 20 de metri, e drept ca tot timpul 5-6 erau cu ochii pe mine si daca ma miscam mai brusc " fluierau " si plecau mai departe. Am continuat urmarirea pana le-am pierdut in ceata.

Piatra Craiului este singurul loc in care de fiecare data cand vin aici vad capre negre, nu stiu daca este bine sa spun asta, dar vreau sa se bucure si altii de natura, care nu este a mea si mi-e greu sa cred ca nu ii va sensibiliza si pe cei mai indiferenti dintre noi, in plus, cei care chiar sunt cretini si nu au niciun fel de sensibilitate fata de natura si nu ar sti sa o aprecieze, mi-e greu sa cred ca ar veni pana aici.

Multumit de ceea ce am vazut am plecat mai departe spre orasul meu gri sufocat de smog si gunoaie dar parca pentru a sublinia maretia ei, natura a tinut sa-mi arate pentru a nu stiu cata oara cat este de grozava si aproape de intrarea in " civilizatie " pe o stanca, care mie care am o bruma de experienta in perete nu as fi incercat-o fara asigurare, a aparut o caprita care dupa ce ne-a studiat 2-3 minute a disparut asa cum a aparut.

Nu vedem padurea din cauza...drujbelor

2009-05-05T20:26:00.018+03:00

Parcul National Piatra Craiului, indiferet de unde intri, esti intampinat de nesimtire ( munti de gunoaie si rauri de pet-uri ), afaceri ( paduri intregi taiate fara sa se mai planteze ceva ) si nepasare.

Cine da autorizatiile de taiere a padurilor, cum se poate asa ceva intr-un parc national, de ce niciun ban care iese sub forma de lemne nu se intoarce in zona, nu ma astept la investitii pentru ca as avea pretentii de civilizatie, macar stransul gunoaielor si reinpadurirea zonelor defrisate. Reinpadurirea mi se pare logic sa fie o conditie pentru cei ce exploateaza zona, dar logica lipseste in povestea asta.

De ce la intrarea in parc nu se percepe o taxa mai mare ( 15-20 ron ), care poate pentru multi nu le va fi indiferenta, in schimbul acestor bani sa se dea o punga care daca este adusa inapoi cu gunoi sa i se restituie suma platita, daca suma de bani iti este indiferenta sau daca pur si simplu esti idiot si nu vrei sa faci curat unde a ai stat sau pe unde ai trecut, de acesti bani sa se plateasca un om care chiar sa faca curat, macar pe drumul cel mai circulat ( oricum marea majoritate a nesimtitilor nu se indeparteaza prea mult de boxele din masina ).

Prea multe intrebari fara solutii, prea multi bani in joc, prea multe interese ... si totusi, eu cred in schimbare...

Craiul iarna sau amintiri din Himalaya

2009-01-27T21:23:00.027+02:00

Prea asteptam tura asta de mult asa ca nu am fost dezarmat de ploaia care m-a insotit din Bucuresti si pana la stana din Grind, cand am iesit din padure in reprize scurte reuseam sa vedem soarele in schimb vantul nu ne-a ierta o clipa, motiv pentru care am decis sa urcam pe traseul de vara care era la adapost de vaj. Atentie am alest acest traseu din cauza ca zapada era foarte mica neavand din ce sa se formeze avalansa, in alte conditii acest traseu nu trebuie sub nicio forma folosit iarna, fiind foarte expus riscului de avalansa. Dupa 3 ore de batut urme am ajuns in creasta, la refugiu unde am ramas peste noapte in suieratul vantului care imi ridica parul pe ceafa, amintindu-mi de noptile petrecute in taberele superioare de pe Cho Oyu.

Chiar daca soarele rasarea pe la 6.30, la 5.15 eu eram afara sa fac poze, nu erau mai mult de -10 grade batea vantul dar nu foarte tare iar zapada era inghetata tun. De la refugiu si pana in varf, doar eu cu frontala, asa m-au napadit amintirile munti celor mari si momentului in care plecam catre varf ca tare as fi vrut sa nu apara soarele pret de inca o ora doua.
Din pacate am uitat capul de la trepied acasa, asa ca nu am putut sa fac nicio poza noaptea, dar peisajul din zori mi-a alungat orice suparare.

Creasta Pietrei Craiului in prim plan si Iezer Papusa in departare.

Incredibil cum punctele alea mici distrug tot ce le inconjoara si muntii astia atat de mari nu pot face nimic. Niciodata nu am vazut atat de putina zapada la altitudinea asta in ianuarie ( cand am ajuns jos erau 14 grade ). Toti ne asteptam ca ceilalti sa faca ceva pentru mediu, toti gandim asa si nimeni nu face nimic, pacat de copiii nostri ca nu vor vedea frumusetile astea.

Brasovul sub o patura de nori si Muntii Bucegi si Leaota in primele raze de soare.

Bansko

2009-01-27T20:30:00.029+02:00

Aproape tot timpul varfurile muntilor erau acoperite de de un norisor care sa incapatana ca indiferent de cat de tare batea vantul sa ramana acolo, "Spiritul muntilor"

Vanatul apusului din varf este cel mai placut moment, te ascunzi pana pleaca toata lumea, faci poze la apus in ce directie vreui tu fara sa-ti stea cineva in fata obiectivului si apoi cobori toata partia, SINGUR.

Cel mai frumos apus

2008-12-05T11:05:00.018+02:00

Vremea urata nu imi lasa prea multe optiuni pentru munte asa ca daca tot riscam sa ma ploua, m-am decis sa fac ceva usor, m-am hotarat la Cozia.

Stiind ca nu e prea dificil, am plecat din Pausa ( Calimanesti ) pe la 12, vreme frumoasa, peisaj de toamna tarzie chiar daca eram pe 1 decembrie. Am ajuns sus exact la momentul perfect pentru a prinde poate cel mai frumos apus de pana acum.

Cabana Cozia si statia meteo in stanga si valea Oltului in dreapta de la Calimanesti pana la Valcea.

Valea Oltului dimineata acoperita de ceata.

Pokara

2008-10-05T13:03:00.022+03:00

Imi place la nebunie in Kathmandu, dar mi-am zis sa vad si alt oras din Nepal si chiar daca nu era momentul potrivit pentru vizitat Nepalul, incepuse musonul, am plecat spre Pokara in speranta unei ferestre de vreme frumoasa.

Am mers pe un drum ce urca si cobora pante foarte abrupte, pe langa plantati de orez si banane ( bananele la ei cresc peste tot ), alunecari de teren si drumuri inundate cu un autobuz vechi, care transporta mai multe capre decat oameni si care a schimbat 3 cauciucuri. Dar toate astea sunt absolut normale acolo si nimeni nu era nervos sau socat, toata lumea ajuta cum putea. Stiu cateva persoane care daca ar fi fost obligate sa faca aceasta cursa in aceste conditii ... ce reacti ar avea, asta m-a amuzat teribil si tot drumul am ras singur in coltul meu.

Orasul este mult mai mic decat Kathmandu, poate nu la fel de incarcat de istorie dar foarte boem si mult mai aerisit, trebuie revazut in afara musonului.

Devil s Falls.

Asta era principalul motiv pentru care ma aflam aici, pe vreme frumoasa trebuia sa vad 2 optmiari si 5 saptemiari, extraordinar de frumos, abia asteptam sa ajung aici.

Dar vremea nu a fost frumoasa, degeaba am asteptat eu 3 zile ca asta a fost tot ce am vazut.

In una din seri am prins conturul varfului Dhaulagiri 8168m intr-un apus superb pe malul lacului Fewa, absolut superb, asa ca nu am ce face, trebuie sa ma intorc in afara sezonului ploios.

Kathmandu 2008

2008-10-05T13:02:00.021+03:00

2 ani de zile am visat sa ma intorc in Kathmandu iar in ultimile 2 zile nu am mai putut sa dorm de emotii stiind ca ma intorc in acest loc extraordinar.
Am ajuns in jur de ora 3.30-4 in oras si am ramas socat de cata lume era afara in strada alergand, facand yoga sau jucand fotbal, LA 4 DIMINEATA.

Totul este foarte ieftin fata de Europa dar nu la fel ca acum 2 ani, motivul fiind o criza foarte severa de carburanti si aici si in India ( pe drumul dintre India si Nepal am ramas blocati 12 ore de soferii nemultumiti de lipsa carburantului).

Am tras la acelas hotel ca si in urma cu 2 ani si chiar daca nu dormisem de 2 zile am iesit sa vad orasul care imi place atat de mult. Am fost sa iau masa acolo unde mancam deobicei si nu era nimic schimbat, ba chiar am baut ceaiul dintr-un pahar in care am baut si acum 2 ani avand o crapatura ciudata.

Totul era la fel aici in orasul de care m-am indragostit si nu puteam decat sa ma bucur. Mi-am asamblat bicicleta si am plecat sa il savurez pe indelete strada cu strada. Strada fiind, ca in toata asia locul in care se intampla tot.

Croitorie mobila.

Spalatorie.

Kiromantie.

Indiferent de religie, aici oamenii sunt mult mai credinciosi, altarele dedicate zecilor de zeitati sunt pretutindeni iar oamenii se opresc in fata fiecaruia pentru rugaciune.

Sadu, sau oamenii sfinti care au renuntat la tot ce este lumeste pentru meditatie si rugaciune.

Anul acesta bonusul au fost maimutele de la Pashupatinath care faceau salturi in raul Bagmati aproape secat in uralele a zeci de spectatori printre lemnele nearse de la incinerari si copii care isi disputau si ei partea lor de rau.

Vulcanii Noroiosi

2008-09-14T15:34:00.016+03:00

Sunt 2 zone de eruptie, sau cum spun localnicii, pacla mare si pacla mica. Pacla mica este amenajata, adica are parcare si un portar la intrare care te roaga sa nu fumezi sa nu bagi lemne si sa nu strici conurile, care de altfel sunt cam 5-6 la numar dintre care conul principal se inalta la 7-8 metri.

Pacla mare este mai departe de drumul principal si trebuie sa mai mergi si pe jos de unde lasi masina ( cca 500m ) dar este mult mai spectaculoasa ca surata ei mai mica, suprafata fiind de cel putin 3-4 ori mai mare iar numarul conurilor sare de 50, unele avand in diametru si 3-4 metri.

Ciucas

2008-09-14T15:31:00.026+03:00

Nu stiu care a fost motivul, sau daca a fost vreunul, cert este ca nu ajunsasem inca in Ciucas pana acum, si cum nu avem prea mult timp la dispozitie dar vroiam si ceva nou, am ales Ciucasul.

Am ajuns in jurul pranzului la complexul Muntele Rosu unde am lasat masina si am plecat pe un traseu stabilit de acasa, stiam ca este un munte mic asa ca am mers destul de relaxat stiind ca este timp suficient sa ajung in creasta. Dupa cca o ora am trecut de cabana Ciucas care este dezafectata din 2000 iar la ora 15.00 eram in varful Ciucas 1954m.

Am asezat cortul la 100m sub varf pentru ca batea vantul foarte tare si m-am pus pe asteptat apusul la un pahar de vin.

La 5 si 30 am iesit din cort, vroiam sa ajung pe varful Gropsoarele si apoi inapoi acasa, din pacate lipsa de timp mi-a oferit ocazia sa vad un rasarit superb. Data viitoare sper sa am mai mult timp pentru ca mi-a placut aici.

Piatra Craiului

2008-08-22T10:56:00.056+03:00

Planul era sa fac creasta sudica intr-o zi si noaptea sa o petrec in refugiul din saua funduri, asa ca am plecat dimineata la prima ora din Satic spre cabana Garofita Pietrei Craiului si mai departe pe lanturi.

Marele grohotis la prima raza de soare.

Cel mai frumos si mai spectaculos munte de la noi este de departe Piatra Craiului ( zic eu ) si spre norocul nostru al celor ce iubim muntele, din cauza ca este destul de dificil iar drumurile de acces nu sunt prea bune, este inca necalcat de pantofi de lac, afumat de gratare si muzica la maxim.

Jos in vale, cabana Plaiul Foii si drumul spre Zarnesti.

Undeva in departare se vad Bucegii.

Din pacate defrisarile sunt prezente si aici, chiar daca este parc national si mai nou, alesii nostrii vor sa se dea voie la vanatoare in aceste locuri...care este logica?...aaaaa, nu este.

Este singurul loc din tara unde de fiecare data cand am fost aici am vazut capre negre, flori de colt si garofita pietrei craiului.

Vremurile trec, oamenii se shimba...ciobanul mai nou poarta sapca cu cosorogul intr-o parte si asculta radio Vibe FM.

Cerdacul Stanciului.

Pestera Ursului.

Kardung La 5604m, sau cea mai inalta trecatoare din lume

2008-07-27T18:13:00.057+03:00

Dupa 3 zile de stat in Nubra Valley, urma si cea mai grea parte a intregi expeditii, catararea celei mai inalte trecatori de masini din lume Kardung La, 5375m. Cei 130 de km care ne desparteau de Leh, ne-am propus sa ii facem in 2 zile, in prima urma sa urcam primi 65 de km pana la 4500m altitudine, iar a doua zi restul de 15 la urcare si apoi doar coborare.

Am plecat din Sumur pe la 8 dimineata, dupa 20 de km pe teren aproape plat, am luat masa si ne-am apucat sa pedalam. Era fiecare cu gandul lui si chiar daca unul sau altul o lua inainte, intotdeauna ne asteptam si fara sa shimbam niciun cuvant ( eram morti de oboseala ) porneam iar la drum. Au fost 50 de km doar de urcat si nu puteam sa ne oprim pentru ca nu aveam cort cu noi iar dormitul afara pe temperaturi sub 0 grade ... sa zicem ca nu era o optiune. Tot drumul am avut vant din fata, vantul acolo este un fel de vijelie aici la noi iar cu fiecare metru cu care ne apropiam de trecatoare, simteam lipsa oxigenului in fiecare pedala.

Cand mai erau 10 km pana in Nord Pullu, o garnizoana militara care se ocupa cu dazepezitul drumului si punctul nostru in care vroiam sa innoptam, genunchiul meu a cedat, asa ca m-am suit intr-un camion al armatei Indiene pana la destinatie, Cristi ramanand singur pe aceasta portiune. Din nou am fost uimit de oamenii de aici, fiind cu piciorul beteag, nu m-au lasat sa urc sau sa cobor eu bicla din camion ( ei au facut asta ), iar la destinatie nu numai ca nu au vrut sa-mi ia bani, tot ei mi-au dat, apa si bomboane.

Singurul loc in care puteam sa dormim era podeaua unei baraci, aici am platit mai mult decat la cel mai luxos hotel din zona, ne-am inbracat cu absolut toate hainele pe care le aveam la noi dar tot am tremurat zdravan pana la ziua.

Ziua cea mare a inceput bine, cu soare si ceai cald. Mai aveam 15 km asa ca nu ne-am grabit, dupa planurile noastre in 2 maxim 3 ore eram sus chiar daca aceasta portiune era neasfaltata, plina de gropi, gheata si troiene de 4-5 m.

Drumul spre nori.

Nu era pentru nici unul din noi prima data cand urcam la peste 5000m, stiam ca nu va fi usor ( nu eram aclimatizati pentru aceasta altitudine ) dar aceasta ultima portiune ne-a sleit complet de puteri, cele 2 maxim 3 ore au fort de fapt 6 ore. Si ca sa fie experienta completa, la 5200m Cristi a facut pana ( probabil pana la cea mai mare altitudine din lume ). A trebuit sa petecim camera pentru ca rezervele le lasasem jos sa ne fie bagajul cat mai usor.

Cand am ajuns sus a inceput sa ninga, ne-am lasat bicicletele afara cu tot echipamentul pe mainile militarilor indieni si ne-am adapostit pentru o supa calda de taitei extra picanta pana avea sa se mai insenineze putin.

Aici in Kardung La, la 5375m dupa altimetrul nostru, cea mai inalta trecatoare de masini din lume 5604m asa cum spun indienii, gasim unitatea militara locuita permanent la cea mai mare inaltime din lume, templul aflat la cea mai mare inaltime si probabil toaletele aflate la cea mai mare altitudine din lume. Tabara de baza pentru cei care vor sa escaladeze Everestul sau aproape orice alt optmiar sunt la altitudini mai mici decat eram noi aici, tot de aici, intr-o zi senina poti vedea Hidden Peak (8080m), Gasherbrum2 ( 8034m ), Broad Peak ( 8051m ) si K2 ( 8611m ).

Privelistea...

Chiar daca portiunea de drum unde este tot timpul zapada nu era asfaltata si plina de gropi, un fel de transfagarasan dar de zece ori mai mare si mai spectaculos, coborarea a fost un etaz continuu, cu fiecare metru care il parcurgeam imi parea rau, stiind ca se apropie de sfarsit dar in acelas timp, abia asteptam urmatorul metru sa prind viteza si sa vad ce este dincolo de fiecare curba.

Coborarea a durat cam 4-5 ore, din cauza distantei si a pauzelor foto, am uitat si de oboseala si de foame si as fi vrut sa mai dureze cel putin inca pe atat.

Dincolo de nori .

Parerea mea...

Bicicland in Nubra Valley

2008-07-27T14:42:00.021+03:00

Coborarea de 80 de km din Kardung La a durat jumatate de zi pe 2500m diferenta de nivel, a fost o coborare de vreo 6-7 ore cu viteze de peste 60 km la ora printe iaci salbatici si peisaje ireale ( dupa fiecare colt te astepta un alt ...wow ).

Seara am ajuns in Diskit, unde am gasit cazare modesta, ca oriunde in aceasta zona dar cu o priveliste uimitoare catre manastirea budista din varful unei stanci si muntii Karakorum cu maretul K2 in prim plan.

Dincolo de Diskit se intinde o zona desertica cu dune de nisip si chiar camile salbatice. Cu greu iti vine sa crezi ca de fapt esti chiar in inima celor mai inalti munti,Himalaya ( Karakorum ).

Ca sa treci pe partea opusa a vaii secate trebuie sa te intorci 30km si sa treci singurul pod din zona pazit cu stranicie de armata indiana ( de fiecare data am primit un masala cald ( ceai cu lapte si...masala ).

In fiecare dupa amiaza se pornea furtuna de nisip care putea sa tina si pana se lasa intunericul. Vant care daca aveai norocul sa bata din spate nu mai trebuia sa dai din pedala, daca aveai norocul , altfel nici sa respiri nu mai puteai iar nisipul trebuia sa il scoti de peste tot indiferent de cat de bine te acopereai.

Un fel de masina de spalat cu bule, doar ca nu avea detergent iar apa era rece.

Aceasta tura afost cu mult peste asteptarile noastre iar daca mai am vreodata posibilitatea sa ajung in aceasta zona, nu am sa ratez Nubra Valley.

Creasta Papusa-Iezer

2008-07-22T13:33:00.029+03:00

Chiar daca ajungi pe intuneric in Voina unde lasi masina, drumul pana la Cuca este usor si frumos, iar la cabana te asteapta un ceai cald.

A doua zi, trebuie sa pleci de dimineata pentru a reusi sa strabati toata creasta Papusa- Iezer asa ca la 8 eram deja in traseu iar la 9 ieseam din padure.
Din pacate, imediat cum am iesit din padure am intrat in ceata prin care nu vedeai mai mult de 5-6 metri si, desi stiam traseul, l-am ratacit de cateva ori. Ceata avea sa dureze toata ziua cu pauze foarte scurte in care se mai risipea putin aratandu-ne peisaje incredibile.

Poate ca am fost aici de zeci de ori dar niciodata nu am vazut atatea turme de oi intr-o singura zi, si normal, atatia caini. Au fost multe momente cand ne trezeam inconjurati de 7-8 caini care ne latrau si sareau sa ne muste pana venea ciobanul sa-i linisteasca dupa care veneau sa ne miroase ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

La refugiu am ajuns pe la 6 seara, tocmai cand se limpezea cerul de nori, mai erau cateva corturi si o chitara care ne-a facut sa uitam repede de oboseala.

In departare se vede Piatra Craiului luminata de apus iar jos sub noi, refugiul Iezer ( care este intr-o stare foarte buna) si lacul glaciar Iezer.

Leh- Manali

2008-07-17T12:12:00.056+03:00

Aproape 500 km, 2 trecatori de peste 5000m ( Taglang La 5359m sau cea de-a 2 trecatoare ca inaltime din lume pentru masini, Lachukung La 5059 m) si distante de sute de km intre asezari pe un drum care abia cu o saptamana inainte fusase dezapezit si deschis traficului.

In cazul in care te prindea noaptea pe traseu, aceasta era singura optiune de innoptat, niste corturi facute din parasute, cu o plita de gatit in mijloc si cica niste paturi in jurul ei, de fapt o ridicatura de pamant peste care erau puse niste haine soioase. Cand intri intr-un astfel de adapost dupa 70-80km de pedalat prin frig, praf si permanenta durere de cap din cauza altitudinii, cana de masala calda si patul ala imputit erau visul nostru de o zi intreaga.

Coborarea din Baralacha La de 4892m am facut-o printre troiene care depaseau si 4-5 m dar intr-o zi insorita pe un drum foarte bun care ne-a permis sa depasim si 65 km/ora. Inca o zi plina de wow si extaz continuu.

Atunci cand ploua sau ningea noroiul de pe drumurile neasfaltate ( 75 % din drumuri nu erau asfaltate ) era o mare problema, bicicletele nu aveau aparatori, cauciucurile erau pentru teren accidentat cu multe nervuri si trebuia sa oprim sa ne stergem ochelarii ca nu mai vedeam, in afara de faptul ca hainele noastre erau acoperite complet, dar cum norocul ne-a insotit mereu, timpul frumos nu se lasa asteptat iar noroiul se usca si il scuturam.

Pentru ca drumurile prin aceasta parte a asiei m-au inbolnavit de nervi ( nu erau respectate regulile de circulatie si era un haos permanent in care noi ca biciclisti trebuia sa ne ferim de toti), am zis sa incercam si noi masina cu prioritate permanenta, camionul, urmat de autobuz, masina mica, motocicleta si ultima bicicleta ( prioritatea este in functie de marime), acum, dupa aceasta experienta, etapele de raliu din munti mi se par o gluma proasta pe langa ceea ce faceau oamenii astia aici.

Manali, este poate cea mai renumita statiune montana din India, majoritatea turistilor veneau pentru izvoarele termale si sa vada zapada care pe timpul verii era la 30km mai sus, in trecatoare, de fapt o statiune montana in care nu aveau instalatii de transport pe cablu, si oricum nimeni nu stia sa skieze.

Aici, la mare cautare erau cismele de cauciu pentru inchiriat alaturi de o haina groasa de blana, 2 bete de lemn pentru sprijin si plimbatul cu un fel de banca, care avea talpici pentru a aluneca impinsa de la spate.

Singurul lucru care era comun si statiunilor de la noi era aglomeratia, poate putin mai rau decat la noi, in schimb, modul in care ieseau din aceasta situatie era total diferit fata de ce se intampla la noi, firea lor calma iti dadea impresia ca ei au venit sa se relaxeze, chiar daca drumul era blocat complet fara posibilitatea de a te misca cel putin inca 3-4 ore, moment in care poate toti cei din jurul nostru ne invidiau pe noi si bicicletele noastre care au facut dmul de 30 Km pana in Manali mai repede decat orice masina.

Shrinagar - Leh

2008-07-16T13:12:00.040+03:00

450 km pe care ii faci in 2 zile cu autobuzul (aproape 20 de ore de mers) din cauza drumului prost si foarte periculos dar care merita oboseala pentru cat este de frumos.

Dupa aproximativ 25 de km de Shrinagar incepem sa urcam, trecem pe langa ghetarul Kolahoi aflat la baza varfului cu acelas nume ( 5425m ) si cataram prima trecatoare Zoji La ( 3529m ) pe un drum cu o singura banda pentru ambele sensuri, neasfaltat, cu portiuni de gheata si depasiri de camioane in curbe fara vizibilitate care erau cu mult peste orice cascadorie vazuta vreodata in vreun film.

Drumul de aici si pana in Kargil nu avea sa mai coboare sub 3000m printr-o vale arsa de soare, inconjurata de varfuri inzapezite si zeci de posturi de control.

Kargil, aflat la jumatatea distantei dintre Shrinagar si Leh, este un oras cu populatie majoritar musulmana, foarte sarac si incredibil de murdar, daca aveti posibilitatea sa il vizitati mai bine treceti peste, nu pierdeti nimic.

Acest oras a fost ocupat de Pakistan acum 20 de ani iar indieni l-au recupearat cu importante pierderi omenesti. La intrare in oras pe toate zidurile este scris "fi atent ca in orice moment esti in bataia pusti inamice", Granita cu pakistan fiind peste deal iar din cand in cand pakistanezii ataca convoaiele militare indiene.De aici drumul te urca intr-o trecatoare de 4147m ( Fotu La ) ca mai apoi sa te coboare in valea Indusului.

Ladakh

2008-07-16T12:14:00.039+03:00

Ladakh sau micul Tibet, este o regiune din Kashmir controlata de India, unde populatia este majoritara budista din tibetani alungati de regimul chinez care supune tibetul unui regim de exterminare, trist este ca daca nu se va face nimic, cu siguranta vor reusi.

Ca sa ajungi in capitala regiuni, Leh, indiferent din ce directie vii, trebuie sa treci prin trecatori care se afla la mai mult de 4000m altitudine pe care armata se chinuie sa le tina cat mai mult timp deschise pentru aproviziona numeroasele garnizoane din zona, dealtfel pe toate drumurile din zona poti vedea sute de camioane ale armatei. Regiunea Ladakh mai este denumita si " the land of high passes", este separata de marele platou tibetan de muntii Karakorum, dealtfel, aeroportul civil din Leh este aeroportul aflat la cea mai mare altitudine din lume iar trecatoare Kardung La este cea mai inalata din lume.

Toate satele de pe malurile raului Indus ( leaganul civilizatiei hinduse ) au cel putin o manastire budista, una mai frumoasa si mai spectaculoasa ca alta.

Thiksey se afla cam la 17 km de Leh, aceasta frumoasa manastire este cel mai bun loc de a vedea " puja" sau rugaciunea budista, asa ca ne-am trezit de dimineata iar la 7 ne asezam linistiti in spatele calugarilor pentru a vedea modul lor de inbunare a zeilor. Aveam nevoie de binecuvantarea lor, peste 2 zile vroiam sa urcam pe bicicleta cea mai inalta trecatoare din lume.

Ca in orice loc sfant, indiferent ca este budist, hindu sau musulman, la intrare trebuie sa te descalti iar daca vrei sa faci poze, mai bine intrebi inainte. La sfarsitul rgaciunii, intr-o liniste deplina, calugarii si invataceii luau masa, iar daca erai acolo ca si turist, erai servit ca pe unul de-al lor. Pentru ca mancarea era servita in boluri mici, cine termina primul, se scula de la masa si ii servea pe toti ceilalti apoi se aseza si el din nou.

Shey,fosta resedinta de vara a regelui Ladakh, are cea mai mare statuie reprezentandul pe Buddha din regiune, statuie de 12 m placata cu aur.

Spituk, la doar 8km de Leh, pe malul raului Indus are cateva statui reprezentandul pe Buddha care sunt dezvelite o singura data pe an.

Ritual local de alungare a spiritelor rele.

Manifestare anti chineza. Se face prea putin pentru tibetanii pe care chinezii incearca, si probabil vor reusii sa ii extermine.

Leh

2008-07-15T11:17:00.027+03:00

Situat pe valea raului Indus si inconjurat de munti ce depasesc si 7000m, Leh a fost infiintat de calugarii budisti din india care calatoreau spre Mt. Kailash ( muntele sfant ). Acum acesta este dominat de palatul parasit de 9 etaje Leh Palace, casa familiei regale pana sa fie exilata in Stok, un alt sat 15 km mai sus pe valea raului Indus.

Foarte putine lucruri iti aduc aminte ca esti in India, Micul tibet, cum este si denumita regiunea Ladakh are o populatie majoritara tibetana, mare parte din ei fiind refugiati din Tibet, actualmente China. Tocmai ca este diferita de tot ce am vazut in India si te duce cu gandul la Tibet ne-am hotarat sa stam mai mult aici ( si nu avea sa ne para rau).

O trasatura specifica calugarilor budisti este toleranta, trasatura care au insuflat-o tuturor locuitorilor din aceasta vale indiferent de religie si tot timpul esti inconjurat de o atmosfera de pace liniste si meditatie.

Nubra Valley

2008-07-15T11:15:00.019+03:00

Valea Nubra, cunoscuta si ca valea florilor, nubra insemnand verde, are cea mai buna clima din Ladakh, chiar daca este la peste 3000m altitudine, inconjurata de Himalaya, aluviunile aduse de raurile topite din ghetari fac ca valea sa fie foarte roditoare.

Pentru aceasta vale iti trebuie un permis special de la armata indiana, iar zonele in care ai acces sunt limitate ( 60 km mai sus se afla granita cu Pakistan ).

Accesul fiind limitat si timpul fiind putin, nu am vazut decat o parte din valea aceasta superba, chiar daca ne asteptam sa gasim locuri minunate, asteptarile ne-au fost cu mult depasite.

Am fost impresionti, in afara de peisajul incredibil de spectaculos, de oamenii de aici, toata lumea stia engleza si erau foarte primitori si darnici, chiar daca era un ceai o apa sau un suc pe care le primeai gratis, pentru saracia din zona insemna foarte mult.

Populatia este majoritar budhista, manastirile regasinduse in fiecare satuc iar micii calugari invata termeni economici in engleza ( termeni pe care noi ii invatam in facultate ).

Exceptand zonele irigate, dealtfel foarte fertile, zona are aspect de desert cu dune de nisip si camile salbatice iar aproape zilnic sunt furtuni de nisip.

Este destul de ciudat sa vezi camile de desert si dune de nisip in inima celor mai inalti munti din lume, poate tocmai deaceea este atat de frumoasa zona aceasta, pentru ca este plina de contraste.

Varanasi sau raul sfant, Gangele

2008-07-15T11:14:00.025+03:00

Varanasi, orasul lui Shiva, aflat pe malul raului sacru, Gangele, este cel mai sfant loc din India. Pelerini Hindu vin sa faca baie in apele raului Gange, ritual care ii spala de pacate.

Principala atractie in Varanasi sunte cele peste 100 de Ghats-uri, aliniate pe malul de vest al raului Gange. Majoritatea sunt folosite pentru ritualul inbaierii, dar sunt cateva si pentru incinerarea mortilor.

Cea mai buna perioada de vizitat acest loc este dimineata, cand incepe sa se lumineze ( cam pe la 4 rasare soarele ), raul este scaldat intr-o lumina superba, iar pelerinii vin sa se inbaieze, sa aduca ofrande, fac yoga, spala rufe sau fac comert. Dintre toate Ghats-urile, cel mai mare, cel mai cunoscut dar si cel mai aglomerat este Dasaswamedh Ghat.

Se spune ca acesta este cel mai murdar rau din lume, cu toate astea, pentru fiecare hindus, a face baie in acest rau este la fel ca pentru orice musulman o calatorie la Mecca ( dupa calatorie, fiecare isi vopseste parul rosu ).

Sa nu te mire daca in timp ce te plimbi cu barca vezi oameni care se spala pe dinti cu apa din rau, mai sus, cenusa celor morti este aruncata direct in apa , altul isi spala rufele, mancarea sau pur si simplu isi fac nevoile( cateodata mai vezi si cate o mana sau picior care nu au ars , plutind prin apa ).

Shrinagar

2008-07-13T13:39:00.052+03:00

Valea Kashmirului este o regiune fertila in sudul lantului muntos Himalaya, poate cea mai frumoasa din toata India dar din cauza razboiului dintre Pakistan si India este foarte putin vizitata de straini, lana si tesaturile de kasmir raman cele mai cunoscute lucruri despre aceasta zona.

Din fericire atentatele crimele si incursiunile celor doua armate pe teritoriul celuilalt stat sau rarit foarte mult in ultima vreme, chiar daca nu complet, putem considera regiunea relativ calma acum, cu toate astea este in continuare o zona de razboi cu armata pe strazi si puncte de control foarte dese.

Kashmirul a fost o regiune independenta pana in momentul in care Pakistanul a vrut sa il cucereasca, asa ca, kashmirenii au cerut ajutorul Indiei iar India se afla inca in stadiul in care "au venit", situatia este in acest moment asa: jumatatea nordica este controlata de Pakistan iar sudul de India in timp ce majoritatea kashmirenilor vor independenta fata de cele doua state.
Saracia este mult sub orice am vazut pana acum in europa dar nu asa de accentuata ca in restul Indiei unde pot spune ca sunt la limita supravietuirii.

Shrinagar este capitala regiunii Jammu & Kashmir pe timp de vara, aflat pe marginea raului Jhelum la sud de lacul Dal care este si principala atractie. Autoritatile nu permiteau ca strainii sa detina pamant asa ca englezii au construit case plutitoare care dau un facmec aparte orasului Shrinagar.

In fiecare dimineata , pe la orele 4 cand se lumineaza , piata locala unde se vand si se cumpara legume fructe, flori si altele, are loc in mijlocul lacului si se face din barci, trebuie neaparat sa vezi acest spectacol, poti sa-ti inchiriezi de cu seara o " shikara" ( barca asemanatoare cu gondola din Venetia ) care costa 5$ pentru 4-5 ore impreuna cu povestirile barcagiului.

Populatia majoritara este musulmana si chiar daca nu m-am simtit in largul meu ( am trecut la 50 de km de Islamabad ) am inteles ca, daca ii accepti asa cum sunt ei si le respecti obiceiurile, pot fi toleranti, ba chiar iti pot fi prieteni, iar toate grijile mi-au fost infirmate.

Daca vrei sa bei alcool ai putine sanse, oriunde vei intreba, alcool nu, dar daca vrei droguri, de orice fel, aici e locul. Canepa Indiana sau Marihuana creste pe absolut toate drumurile.

Dharamsala si Dalai Lama

2008-07-13T11:26:00.016+03:00

Dharamsala este sinonim cu Guvernul Tibetan in exil, chiar daca, in realitate cartierul general este de fapt in McLeod Ganj, la cca 10 km de Dharamsala pe o creasta care are o vedere superba la toata valea.

In 1959, la 10 ani dupa ce chinezii au ocupat Tibetul, liderul spiritual tibetan, al paisprezece-lea Dalai Lama, Tenzin Gyatso si-a condus oamenii in exil. Peste 250 de mii de oameni l-au urmat peste Himalaya intemeind comunitati tibetane, majoritatea in nordul Indiei.

McLeod Ganj este un satuc mai mare asezat pe un varf de deal cu o priveliste incredibila, strazi inguste, multe temple, calugari budisti si o atmosfera boema si linistita care te face sa nu mai vrei sa pleci.

Am sosit aici in sperata unei intrevederi cu Dalai Lama dar am ajuns chiar in ziua in care acesta pleca in Europa asa ca ne-am multumit sa-l vedem pentru cateva secunde in masina care il ducea la aeroport.

Stiam de acum doi ani de respectul pe il poarta fiecare tibetan pentru Sfintia Sa Dalai Lama, dar inca odata am fost uimit de cat de mult inseamna el pentru un tibetan, acesta fiind perceput ca un zeu.

Cu toate astea, am fost socat sa vad intr-un ziar local, redactat chiar de oamenii Sfintiei Sale ( care a primit premiul nobel pentru pace in 1989 ) un articol prin care Dalai lama era pus la zid pentru ca este prea ocupat sa-si faca publicitate aparand alaturi de oameni foarte importanti dar pentru tibetanii lasati acasa in tibet nu face nimic.

Taj Mahal

2008-07-12T09:24:00.023+03:00

Orasul Agra este un oras industrial la 200 km de New Delhi si este sinonim cu impresionantul mausoleu din marmura alba Taj Mahal, care se afla in estul orasului pe malul raului Yamuna.

Taj Mahalul este poate cel mai extravagant monument ridicat vreodata pentru dragoste si este un simbol pentru India, acesta fiind propus pentru una din cele 7 minuni ale lumii moderne.

Taj Mahalul a fost ridicat de Shah Jahan in memoria celei de-a doua sotii a lui, Mumtaz, care a murit in 1631, la nastere si l-a lasat atat de indurerat incat, se spune, ca a albit peste noapte de durere.

Autoritatile indiene nu mai permit accesul masinilor mai aproape de 4 km de monument pentru al putea proteja de poluare care incepe sa ii ia din stralucire, asa ca accesul se face cu ricsa sau cu camila.

La 5 km de Taj se afla Red Fort construit de imparatul Akbar in 1565 din piatra rosie cu 2 ziduri iprejmuitoare, inalte de 20 m si lung de 2,5 km, impresionant prin marime si culoare.

New Delhi

2008-07-11T22:56:00.020+03:00

Al treilea oras ca marime din India ( peste 13 milioane de locuitori, fara cei veniti la munca si care dorm in strada) este capitala statului din 1911 cand englezii au mutat-o din Calcutta aici devenind capitala Indiei moderne, care, in timp, la chemarea lui Mahatma Ghandi isi recapata independenta. Mahatma in sanscrita inseamna suflet mare.

Chandni Chowk din cartierul Paharganje este cea mai cunoscuta strada din vechiul Delhi, este locul perfect de unde poti cumpara ... orice, daca poti trece peste aglomeratie, zgomot, miros si peste poate cel mai definitoriu lucru pentru India, mizeria.

Multi oameni saraci vin sa munceasca pentru 2-3$ pe zi dorm pe strada sub cerul liber si probabil ridica numarul locuitorilor cu 4-5 milioane.

Incredibila Indie

2008-07-11T12:59:00.046+03:00

Strada este cel mai important loc din India, in strada se intampla absolut tot, in strada dorm, mananca, se spala, muncesc…in strada traiesc. Strada iti lasa impresia ca este vie, un sentiment mai apasator decat oriunde altundeva in lume.
Lucruri care noua, Europenilor ni se par absurde sau pur si simplu pentru ca noi nu le facem nu vrem nu sa le intelegem ci nici macar sa incercam a le intelege, aici sunt atat de normale iar tu poti sa faci sau sa te comporti asa cum vrei tu pentru ca ei nu te vor judeca. Prietenii ( fara ghilimele ) se tin de mana, cand le este somn pur si simplu se aseaza si dorm, daca le este foame mananca, tot in strada fac si baie, contrar mizeriei din strada ei tin foarte mult la igiena lor personala.

Reusesc sa inbine atat de bine noul cu vechiul, viitorul cu istoria, viata, moartea, credinta si poate ca deaceea iti lasa impresia ca nu stii cand ai trecut intr-o parte sau alta, cand traiesti, cand visezi cand esti sau nu constient. India este din acest punct de vedere trecut prezent si viitor in acelas timp, reuseste sa-ti excite simturile permanent cat stai acolo, pentru mine o zi in India face cat o saptamana oriunde in lumea " civilizata".

Pentru a cunoaste India si a ne apropria cat mai mult de modul lor de viata am decis sa calatorim asa cum o fac ei, am ales trenul , autobuzul sau bicicleta, am ales sa stam sau sa mergem nu prin centrul orasului ci prin cartierele in care traiesc majoritatea, am mancat la coltul strazii cum mananca fiecare indian si nu am mers in restaurantele pentru straini, deaceea pot spune ca stiu cum traieste un indian, pot spune ca am vazut India.
Regula de circulatie aici este...nu este nici o regula, prioritate are cel care este mai mare, camionul in fata masinilor mici, autoturismele in fata motocicletelor iar biciclistii... sa zicem ca trebuie sa fie foarte atenti. Ne-a luat ceva timp pana ne-am obisnuit, ajutati fiind de numarul mare de biciclisti ( India este tara bicicletelor ) si de felul lor calm de a rezolva orice problema, aici bicicleta este un mod de viata si are incredibil de multe intrebuintari.

Pentru India nu te poti pregati, indiferent cat citesti sau o studiezi, in momentul in care vei calca prima data pe acest pamant tot te va surprine, va fi peste asteptari. La inceput am vrut sa spun ca in sensul negativ te va surprinde, dar la sfatul lui Cristi "savureaz-o pe indelete" mi-am dat seama ca dincolo de aglomeratie, caldura, mizerie, gunoi si dezordine, India este incredibila.

Hotelul de gheata

2008-02-11T18:59:00.000+02:00

Poti ajunge cu masina pana la Balea Cascada de unde poti lua telecabina ( cam veche si mica ) sau, pe jos cca 4 ore de unde lasi masina pe partea nordica ori 2 ore prin tunel de la Capra.

Singurul hotel de gheata din sud estul europei, o experienta extraordinara pe care nu trebuie sa o ratezi, nu o sa-ti para rau.

Pentru o suma modica poti sa experimentezi ceva absolut fantastic, sa dormi pe piei de animale intr-o camera de gheata.

Langa hotel sa construit si o biserica, da, tot in gheata care are niste sculpturi extraordinare.

Intrarea in tunel este inchisa si acoperita de zapada

simplu...Perfect day.

Transfagarasanul iarna

2008-02-11T17:39:00.000+02:00

Transhumanta poluarea si...Dumnezeu.

Drumul spre Vidraru trece prin nori si in reprize scurte, cand se risipesc, ne dezvaluie peisaje superbe.

Dupa o curba... am crezut la inceput ca este un caine dar era un ras care dintr-un salt a sarit din drum si a disparut agale in padure.

Brusc a aparut si zapada, care pe o diferenta de nivel de 200 m a crescut de la 0 cm la cativa metri.

Paznicul cetatii, care fara recuzita este Marcel, sta la Capra din noiembrie si il gasesti zilnic construind replica cetatii Poienari a lui Vlad Tepes.

Marcel si Relu, cel care a avut ideea castelului si din cate am inteles a construit si primul hotel de gheata de la Balea. Din pacate vremea nu ii prea ajuta, fiind mai cald ca la Balea, deja incepea sa se topeasca, dar ideea este geniala iar pentru la anu am inteles ca pregatesc o surpriza.

Schi in Bulgaria

2008-01-06T20:19:00.001+02:00

Bansko aflata la 125 Km sud de Sofia ( la 1000m altitudine ) este in plina expansiune, a pierdut la mustata organizarea olimpiadei de iarna, este inconjurata de munti si are mai multe instalatii de transport pe cablu decat avem noi pe toata valea Prahovei ( 25 km de cabluri si 70 Km de partii ) la preturi mult mai mici decat la noi, nu te calci in picioare la cozi, si nimeni nu-ti intra in fata. Exceptand 2 zile in care a nins non stop, restul au fost ideale de schiat, chiar daca erau temperaturi negative, jumatate din zi aveam soarele in spate iar dupa amiaza schiam pe partiile cele mai inalte care aveau soare pana la apus.

Pentru ca imi doream foarte tare dar nu am gasit timpul pentru asa ceva , acum cand s-a ivit momentu am luat " Air taxi " pentru un zbor cu parapanta si abia astept sa repet experienta asta. Momentele de neliniste au disparut imediat ce ma-am ridicat in aer, se auzea doar vantul suierand, privelistea era incredibila, zborul foarte lin si... tare mici mai erati de sus.

In ultima zi am incercat sa urc pe varful Todorka ( 2746 m ) pe inserat sa prind apusul pe varf, teoretic aveam de urcat 250m diferenta de nivel din locul unde ma lasat ultimul teleschi, am infipt schiurile in zapada si am inceput sa urc pe o creasta expusa, cu zapada foarte mare sau colturi de stanca batute de vant, orice pas gresit se termina cca 1000m, in vale.

La 20 de metri de varf mi-am dat seama ca nu mai pot inainta ( in siguranta ) eram in clapari care alunecau tot timpul si aveam doar betele de schi care s-au indoit si nu le mai puteam folosi.

Dupa ce am facut poze pana mi s-au descarcat acumulatorii si s-a lasat si intunericul, mi-am pus frontala si am inceput drumul inapoi. De foarte putine ori am trait momente asa de grele pe munte ca acum, bine ca am fost singur si nu m-a vazut nimeni cand ma taram prin zapada cautand prize, facand pe un traseu de maxim 10 minute vara mai bine de o ora.

Cand am ajuns la schiuri era deja intuneric bezna -9 grade iar partia era numai gheata, pana mi-am pus schiurile si am incalzit bateriile pentru inca 2-3 poze, au ajuns si plugurile care niveleau partia, a urmat cea mai frumoasa partida de schi din viata mea, 16 km ( atat are partia din varf pana in oras ) de schiat singur pe partia abia nivelata,wow , fara cuvinte.

Cu politisti bulgari poti sa rezolvi orice daca ai 10-20 euro ( intradevar te vaneaza pentru spaga, dar nici ai nostri nu sunt departe) bulgarii sunt mai saraci decat noi, au preturi mai mici indiferent despre ce este vorba si nu am avut parte de nicio rautate de pe la TV ( asta nu inseamna ca nu exista )

ZEITA DE TURCUAZ

2007-12-24T12:19:00.000+02:00

Cho Oyu vazut din Tingri.

Tabara de baza ( BC 5300m ), inca mai era vegetatie.

Din tabara de baza pana in tabara de baza avansata ( 5700m ), transportul bagajelor se face cu iacii.

Ace de gheata ( pana in 6500m ).

Pelerini si negustori trecand Nangapa La in Nepal si de aici mai departe in India.

Tabara de baza avansata ( ABC 5700m ), dupa furtuna, fereastra noastra catre varf.

Ultima zi de odihna.

Drumul peste ghetarul Gyabrag pana in tabara 1 ( T1 6400m ).

Killer slope este o portiune de 3-4 sute de metri diferenta de nivel pe o panta foarte abrupta.

Tabara 1 ( T1 6400m ) dupa furtuna de aproape o saptamana. Jumatate din corturi sunt acoperite complet de zapada.

Pe varf inca este furtuna.

Spre tabara 2 ( T2 7100m ), in spate se vede tabara 1.

La aceasta altitudine, orice accident poate sa iti fie fatal, te poti considera cel mai norocos om din lume daca gasesti pe cineva care sa te care jos, daca nu, cadavrul tau va fi aruncat intr-o crevasa.

Tare mici sunteti de aici de sus ( dincolo de 8000m sau zona mortii ).

Momentul meu de glorie 02.10.2006, 8201m.

Lungul drum de intoarcere.

Obosit dar fericit.

Ultima noapte pe munte.

Sanii zeitei.

O mica fereastra in furtuna dezlantuita dupa plecarea noastra ne permite sa mai vedem pentru o clipa Zeita de Turcuaz.

Tibet

2007-12-24T11:27:00.000+02:00

Pentru ca imaginile spun mai mult decat cuvintele am sa descriu tibetul si tibetanii in fotografiile care cred eu ca reprezinta cat de cat stare de fapt a lucrurilor. Tibetanii sunt tinuti de catre chinezi in saracie si" intuneric " iar cei care trec granita spre Nepal pentru a merge la liderul lor spiritual Dalai Lama sunt impuscati. Nu aveau scoli, nu aveau curent, de televizor nici pomeneala, iar cei care aveau puteau sa vada doar posturi chinezesti unde erau intoxicati cu propaganda marelui partid ( TVR inainte de 89" ).

Inca de la intrarea in tara facem cunostinta cu saracia si traiul greu al oamenilor de rand.

Pentru ca nu poti sa intri cu masina in China, bagajele sunt carate in mare parte de femei si copii.

Probabil vedeau pentru prima data un aparat foto.

O familie de tibetani cu care ne-a fost imposibil sa ne intelegem, noi nu le stiam limba iar ei nu o stiau decat pe a lor.

O ulita dintr-un sat tibetan, pe garduri si pe casa este pusa balega de iac la uscat pentru a face focul ( multi dintrei cei de aici nu au vazut copac in viata lor ) .

Piata din satul Tingri.

Satul Tingri si recoltele de grau din jurul acestuia.

Cred ca nici macar nu stiau ca sa inventat o masina care sa spele rufele.

Scaldatul la 4500m in apele topite din ghetari.

Probleme cu masinile chinezesti.

Pasang ( Vineri ), ajutorul de bucatar, cara apa avand picioarele invelite in pungi sa nu se ude si primea 1$ pe zi.

Un tibetan care cara bagaje din tabara de baza in tabara 1 incaltat cu tenisi chinezesti din panza, fuma la aproape 6 000m si cerea de mancare la toti cei pe langa care trecea.

Tibetanii, proprietari de iaci facand pauza de masa si mancand faina de orez sau grau amestecata cu apa.

...si poate mai este o speranta.

"Marele Alb"

2007-12-24T01:26:00.000+02:00

Cand intri in Tibet ( acum China ) incepi de fapt sa urci, din Zhangmu (2300m ) pana in Nyalam ( 3700m ) sunt 150km si faci cam 3 ore cu masina, urcand pe un drum ce serpuieste spre podisul Tibet . De aici incolo nu mai sunt copaci si incepi sa simti altitudinea, nu mai poti sa stai fara ocelari si fara sa te protejezi de soare, trebuie sa bei apa iar drumul de apropiere presupune pauze de 2-3 zile in care se fac ture de aclimatizare.

Intre Nyalam si Tingri ( 4300m ) sunt 250km, trecand peste Lalungla ( 5050m ) trecatoarea aflata la cea mai mare altitudine din lume si am facut cam 5-6 ore, tot acum am vazut si primul opt miar, Shishapangma 8013m, cel mai mic din cei 14 giganti ai planetei.

Tingri. In momentul cand in departare a aparut micutul satuc, Ram, base camp managerul nostru mi-a facut un semn si mi-a aratat un varf, unul din multele care se vedeau in zare.

…Everestul.
Am vrut sa zic ceva, dar…ce sa zic, ce puteam eu sa spun mai presus de privelistea care o aveam. Marele alb, de fapt, cel mai mare alb, Chomolungma, ‘ zeita mama a pamantului ‘8848m

Langa el, mai mare ( din cauza ca era mai aproape ) Cho Oyu 8201m, al saselea varf ca inaltime din lume si destinatia noastra. Eram in locul in carea am visat sa fiu de cand ma stiu, eram pe acoperisul lumii.

Kathmandu 2006

2007-12-24T00:40:00.004+02:00

Namaste, sau buna ziua.
De cum am iesit din aeroport mi-am dat seama ca sunt intr-o alta lume, absolut totul este diferit fata de ce am intalnit pana acum, ( soc cultural ) se circula pe stanga, se clacsoneaza non stop, strazile au maxim 5 metri dintr-o cladire in alta, 5 metri pe care se merge in ambele sensuri si cu masina si cu risca, motocicleta, bicicleta, oamenii, vacile si parca tot orasul este in strada.

Poate cel mai frumos lucru din Nepal este chiar nepalezul, nicaieri in lume nu am vazut oameni mai linistiti ( timp de 9 zile nu am auzit pe nimeni tipand sau certanduse ), mai respectuosi ( tot timpul m-am simtit tratat ca un rege ) si mai corecti. Barbatii de toate varstele se tineau de mana doar in semn de respect si prietenie fara nicio conotatie sexuala. Incercam sa-mi imaginez ce s-ar intampla daca romanii ar trebui sa circule ca in Kathmandu, ce mi-a venit in minte a fost... sange, batai, injuraturi. Aici am invatat sensul unui nou cuvant" toleranta".

Swayambhunath este unul din cele mai vechi temple Budiste din valea Kathmand-ului, i se mai spune si templul maimutelor pentru ca in padurea de la baza lui sunt mii de maimute care traiesc din ce primesc sau fura de la turisti ori din ofranda calugarilor.

Boudhanath este cea mai mare stupa budista din lume si locul de pelerinaj a milioane de oameni. Ritualul presupune inconjurarea templului in sensul acelor de ceasornic si invartirea moristilor de rugaciune, astfel, mantrele inscriptionate pe ele vor ajunge cu siguranta la zei.

Pashupatinath, este cel mai mare templu hindus din Nepal. In acelas loc credinciosii veneau si ungeau falusuri cu lapte pentru fertilitate, cei morti erau arsi, cenusa era aruncata in raul Bagmati pentru a fi dusa de ape in raul sfant Gange, copii faceau baie iar femeile spalau vasele. In functie de casta din care fac parte ( patura sociala ), cadavrul era ars in amonte sau in aval ( cei din caste superioare erau arsi in amonte astfel apa in care era aruncata cenusa nu era tulburata de cea a celor din castele inferioare ).
Primul fiu nascut punea un smoc de paie in gura parintelui si ii dadea foc iar dupa ceremonia se radea in cap, doliul dura un an. Nu avem cum sa stiu cat sufereau, dar acolo moarte este privita altfel decat la noi, este un lucru firesc si sunt impacati cu ideea ca pana la urma cu totii sfarsim asa.

Durbar Square este local unde sunt palatele ultimilor regi, in total peste 50 de temple, piete si multi negustori, tot aici sunt inscaunati regi si isi au si resedinta.

Thamel, centrul turistic al orasului, locul unde sunt majoritatea hotelurilor restaurantelor si magazinelor, de fapt, in acest cartier magazinele sunt unul langa altul( majoritatea cu echipament montan ).

Strazile mici si foarte aglomerate, zgomotul orasului care nu inceta nici noaptea, mancarurile foarte condimentate, preturile exagerat de mici, ospitalitatea nepalezilor, dau un farmec aparte acestui oras care in opinia mea este cel mai frumos loc in care am fost si abia astept sa ma intorc ( poate si pentru ca tot ce ne incojura avea legatura cu muntele, Katmandú fiind local de plecare al majoritati expeditiilor himalayene.

Cozia 15.12.2007

2007-12-18T18:09:00.000+02:00

Daca stai in Bucuresti si de sambata pana duminica dimineata ai " liber " ce ai face ?...ei bine, eu am plecat la munte si pentru ca duminica trebuia sa trec pe la bunici, am ales cel mai apropiat munte, Cozia.

La 12.30 parcasem masina in fata taberei Pausa si am luat-o la pas spre cabana. De cum am intrat in traseu am stiut ca ma asteapta inca o zi " pentru sufletul meu ".

Afara erau -4 grade si pe toate stancile din jur erau turturi de gheata, nu era pic de zapada ( doar varful muntelui era alb ) soarele nu era prea hotarat, ba aparea ba disparea iar vantul nu sufla prea tare ( oricum, eram in padure ).

Pana la manastire, chiar daca nu am facut pauze, am mers cam lalait, acolo am facut si prima pauza, destul de lunga dar nu pentru ca eram obosit ci pentru ca am stat blocat cu gandul la viata calugarilor din manastire. Imi place ideea de a sta in munti, dar as innebuni sa fac acelas lucru zi de zi in acelas loc, chiar daca urasc masina, in mai putin de 3 ore dintr-un peisaj gri de blocuri si fum am fost la munte asa ca am ramas convins ca am facut alegerea cea mai buna, viata mea chiar daca nu este linistita imi bucura sufletul.

Stiind ca partea mai "grea " a traseului abia acum urma si pentru ca exista o mica posibilitate sa vad apusul printre nori am marit pasul in speranta ca voi ajunge pe varf in unul din cele mai frumoase momente al zilei, apusul ( celalalt este rasaritul ).

In padurea de foioase, pamantul era inghetat iar zapada doar pe alocuri, traseul fiind usor, am reusit sa inaintez foarte repede, singura problema fiind faptul ca am transpirat, dar atata timp cat nu ma opream, nu ma incomoda prea tare.

Din momentul in care am intrat in padurea de brazi am dat si de zapada, eram in elementul meu, chiar daca sub zapada era gheata si alunecam destul de usor, nu mi-am pus coltarii pentru ca nu vroiam sa pierd timp iar portiunea mai dificila era destul de scurta.

Am ajuns in varf chiar in momentul in care soarele se scurgea printre nori sub linia orizontului, din pacate nu aveam trepiedul la mine iar acumulatorii, din cauza frigului ( -9 grade ), cedau pe rand reusind sa fac maxim 10 poze cu un rand de baterii.

Brazii plini de zapada, apusul aproape perfect care sub un orizontul de nori dezvelea tot Fagarasul, gandul ca urma sa beau un vin fiert si pur si simplu ca eram pe munte ma faceu sa fiu in culmea fericirii.

Din pacate nu mai stiu cum il chema pe cabanier, dar mie mi-a lasat o impresie foarte placuta. Am facut rezervare pe tel. de vineri si cand am ajuns am gasit camera incalzita, ceai cald si chiar daca in cabana era multa lume, impresia ca era tot timpul langa tine.

Dupa masa, pe la 20.00, am urcat in cel mai inalt punct din masiv unde este o cladire ( pt. telefonie cred), unde am stat cam o ora privind toata valea oltului la picioarele noastre. Mii de luminite din Calimanesti si pana dincolo de Valcea, ninsoarea care incepuse sa cada si focul duduind in soba din camera au completat inca o zi perfecta.

La 6.00 a sunat ceasul, la 6.20 ieseam din cabana ( speram ca pana pe la 15-16 sa fiu in Bucuresti ) ningea, intuneric bezna si liniste deplina, am stat cam 30 de min afara, poate, poate prind o raza din rasarit, dar cand mi-am dat seama ca nu se va vedea nimic pentru ca sunt nori peste tot, in lumina frontalei am plecat la vale.

Ninsoarea nu s-a oprit nicio clipa, aproape de manastire s-a luminat complet iar in Calimanesti am ajuns pe la 9.00 si din cauza ninsorii am hotarat sa merg pe Dragasani-Slatina-Pitesti -Bucuresti, drum care nu avea cum sa imi ia mai mult de 5 ore pe timp normal...am ajuns in Bucuresti la 21.30 ( prea m-am simtit bine ieri).

Aceasta tura am facut-o alaturi de Mircea, are 17 ani si era pentru prima data la munte. A urcat alaturi de mine fara sa se planga ca merg prea repede, ca ii e foame sau ca e prea frig, mie mi-a lasat impresia ca este mult mai muntean decat " hormoneii " salvamontisti in haine de firma de la Cuca de saptamana trecuta care au ajuns in cabana, s-au pus pe baut , au borat si a doua zi au plecat acasa (spunand tuturor ca au fost la munte ).

A fost scurta iesire, nu am vazut locuri noi, doar muntele care este extraordinar indiferent de anotimp ( mai ales iarna ) dar am castigat un prieten, care sper ca l-am atras in clubul nostru , al celor care iubim muntele si natura fara sa cerem nimic in schimb.

Tura in Iezer

2007-12-10T19:53:00.000+02:00

Am asteptat toata saptamana week-endul cand avem programata o iesire in "Piatra Craiului", prima dupa 4 luni fara munte ( ingrozitor ), dar pentru ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ am ajuns din diferite motive in Iezer, ma rog atata timp cat eram la munte nu prea mai conta care era.

Am mers pana la Cuca in speranta ca poate mai gasesc pe cineva care sa urce cu mine, dar cand am ajuns nu era nimeni asa ca am plecat ca de atatea ori singur, aproape singur pentru ca un caine chior ma insotit tot drumul drept pentru care la intoarcere l-am ospatat regeste, era ora 9.00 si -5 grade.

Cand m-am intors din Himalaya am crezut ca nu ma va mai impresiona niciun munte dar cum am iesit din padure mi-am schimbat parerea, chiar daca au cu aproape 6000m mai putin decat gigantii planetei, pe timp de iarna cel putin, pot fi la fel de spectaculosi ( pastrand proportiile ).

Pana in prima sa, zapada era inghetata dar sub greutatea mea crusta de gheata se spargea , piciorul se afunda, iar inaintarea era destul de greoaie, din sa zapada s-a transformat in gheata, mi-am pus coltarii iar inaintarea a devenit o placere in schimb s-a intetit vantul foarte tare.

Vremea era superba , cativa nori in departare in rest soare, faptul ca mi-am uitat ochelarii de soare nu m-a afectat prea tare pentru ca inaintam cu soarele in spate, in schimb privelistea era superba, pe vai era ceata, iar un plafon de nori era asezat peste Transilvania. Asta este vremea care imi place cel mai mult, soare, ger, zapada inghetata.

Cand am ajuns pe varful Papusa 2391m m-am imbracat cu tot ce avem la mine ( nu prea multe ca aveam in plan sa merg repede si mult ) mi-am scos ceasul si l-am pus pe pioletul infipt in zapada iar timp de 20 minute cat am stat sa fac poze si sa mananc temperatura a ajuns la -25 de grade, cainele care era cu mine tremura de am crezut ca o sa moara acolo.

Mi-e greu sa descriu sentimentele care ma cuprind cand sunt pe munte dar nicaieri nu ma simt mai fericit, mai liber si mai implinit, probabil ca nu voi renunta niciodata la catarari iar daca, copiii mei imi vor calca pe urme voi fi fericit pentru ca mai mult ca sigur si ei vor fi ( nu ai cum sa fi altfel pe crestele muntilor )

Nu mi-am respectat planul de a innopta in creasta dar mai este timp, probabil ca la urmatoare iesire voi face un bivuac pe creasta sa prind si apusul si rasaritul. Abia astept.

CEA MAI LUNGA ZI

2007-10-17T19:26:00.000+03:00

7200m, tabara 2, 30 septembrie 2006, Cho Oyu, Himalaya, nu am mancat nimic toata ziua, abia am baut putina apa si la noapte in jurul orei 1 a.m. este programata plecarea spre varf iar eu stiu sigur ca nu voi pleca chiar daca am visat la momentul asta toata viata. Abia pot sa ma misc, sunt racit cobza si nu se intrevad semne de ameliorare in starea mea.

...baietii au plecat de circa 2 ore iar eu nu pot sa dorm, ma gandesc ca sansa mea tocmai a trecut, nu stiu daca sa incerc singur, iubesc prea mult viata iar la aceasta altitudine riscul nu este o optiune dar gandul ca as putea sa ajung acolo sus imi pompeaza adrenalina in vene si incerc sa ma incurajez singur.

Prin suieratul vintului imi aud numele, deschid cortul si il vad pe Iker care plecase impreuna cu Cristi si Zsolt, nu putea sa vorbeasca din cauza tremuratului, si-a scos coltarii si a intrat in cort langa mine. Cu toate ca eram mai mult lesinat decat treaz, m-am sculat si am pus gheata pe aragaz sa fac un ceai, iar in urmatoarea jumatate de ora au aparut si baietii intorsi din drum din cauza frigului.

Toata ziua de 1 octombrie am incercat sa ma odihnesc, sa beau lichide si sa mananc, incredibil de greu pentru ca dupa fiecare incercare imi venea sa vars. Corpul uman nu este facut sa traiasca la mai mult de 5000m iar dupa 7500m incepe sa moara, o rana la aceasta altitudine nu se va vindeca pana nu vei cobori sub 5000m.

Nu am inchis ochii de emotii, chiar daca trebuia sa ma odihnesc inaintea incercari de a doua zi, baietii mi-au sarit randul la facut apa pt drum si la ora 2.00 am plecat spre varf, lanternele celor care plecaserau din tabara 3 se vedeau in noapte ca beculetele unui pom de iarna, incredibila priveliste, abia asteptam sa ii prind din urma.

Distanta dintre tabara 2 si 3, care era si cea mai lina parte din traseu, am parcurs-o pe timpul noptii, era atat de frig incat am crezut ca daca ma lovesc de ceva am sa ma sparg ca o bucata de gheata iar eu parca nu inaintam deloc.

Rasaritul l-am prins dupa tabara 3 unde m-am oprit pentru 5 minute sa mananc un baton energizant in care era sa imi las dintii, putea la fel de bine sa fie si o piatra pentru ca nu era nicio diferenta. Din momentul in care a aparut soarele eu nu am mai avut probleme cu frigul, o grija mai putin, au mai ramas 999 de probleme la care sa ma gandesc.

Imediat dupa tabara 3 urmeaza un pasaj mai tehnic Rock Band, aici ne-am intalnit cu aproape toti alpinistii care plecasera din tabara 3 si care acum se intorceau dupa varf, erau mai toti insotiti de serpasi ( de fapt carati de serpasi chiar daca aveau oxigen ) iar noi care nu facusem nici un sfert din traseu trebuia sa asteptam dupa ei sa coboare.

De aici ne-am despartit, Cristi a plecat in fata, eu dupa el si ultimul Zsolt, care mai fusese la altitudinea asta cu 3 zile inainte intr-o actiune solitara nereusita de a ajunge pe varf chiar de ziua lui.

Fiecare pas pe care il facem avem impresia ca este un sprint de 100m, iar in fata nu vedeam decat o panta de unde spearam sa vad varful, gandul la varf imi dadea inca putina energie sa ajung pana in varful ei.

Eram din ce in ce mai obosit, imi era sete ( apa inghetase chiar daca, camelbagul era pe sub pufoaica ) si dupa fiecare creasta urma alta si alta si de fiecare data imi spuneam ca daca nu se vedea varful am sa ma intorc dar cand ajungeam pe ea, mai gasem un pic de putere sa imi propun inca un pas, inca o incercare ( si daca dupa asta este varful? ). Aceasta a fost ziua in care am vorbit cel mai mult cu Dumnezeu care mi-a ascultat rugamintile si a stat cu mine pe tot parcursul expeditiei.

Undeva dincolo de zona mortii, m-am oprit pentru prima data sa fac o poza, se vedea tabara 2, tabara 1, ABC-ul si la 100 de km in spate Sishapangma, aici m-am intalnit cu un turc, de fapt nu stiu de ce am crezut ca era turc, stiu ca l-am intrebat daca mai este mult si nu a stiut sa imi raspunda, de fapt, nu mai stiu nici daca se intorcea sau l-am prins din urma.

Putin dupa aceasta bizara intalnire l-am vazut pe Cristi cam la vreo 200 m facand poze, in acel moment am stiut ca voi reusi, am vrut sa alerg dar era imposibil, abia mergem, oricum, nu am mai facut nicio pauza si m-am grabit cat am putut, m-am intalnit cu el la 50 m de varf, am grabit si mai mult pasul, mergem cu privirea la urmele celor care trecusera inaintea mea pe acolo, cand am ajuns intr-o zona cu zapada foarte batatorita am ridicat privirea... in fata mea la 25 km era Everestul, eram pe varf, doar Dumnezeu era mai sus decat mine...vroiam sa tip, sa plang sa sar dar, eram impietrit de maretia momentului.

16.15 p.m. ora Nepalului, mergeam de peste 14 ore si ajunsasem pe varful ZEITEI DE TURCUAZ ( CHO OYU 8201 m ), mi-am scos aparatul sa fac poze, am filmat o panorama de 10 secunde, mi-am smuls turturii de gheata din barba si mi-am facut o poza incercand sa prind Everestul in spate dar bateriile au cedat chiar daca erau noi.

Privelistea era incredibila, se vedea chiar si curbura pamantului, mi-era teama sa nu uit momentul, aceasta clipa vroiam sa o pastrez vie in mintea mea tot restul vietii, vroiam acea clipa cu orice pret...si a ramas cu mine.

Eram pe varf dar eram la jumatatea drumului asa ca trebuia sa ma grabesc, stiind ca ma va prinde noaptea si ca cele mai multe accidente au loc la coborare, m-am desprins cu greu de locul la care am visat o viata si pentru care am muncit atat si am grabit pasul. I-am prins pe Zsolt si pe Cristi din urma la marginea platoului somital si am inceput coborarea, inainte de Rock Band Cristi a venit cu ideea de a ocoli aceasta portiune pentru ca aveam ceva probleme cu lanternele, se lasase si intunericul si puteam sa riscam sa ne punem asigurarea pe corzi montate anii trecuti care puteau ceda.

Eu nu eram de acord pentru ca aceasta ocolire insemna aproape 2 ore in plus iar mie imi expodau creierii de sete, am acceptat in ideea ca urma sa trecem prin tabara chineza si poate gaseam aici apa. Pentru ca Zsolt nu mai avea lanterna, Cristi mergea in fata iar eu ultimul, tot aici ni s-a alaturat si turcul care mergea in spatele meu fara sa spuna nimic, am plecat pe urmele facute in dimineata aceea pe o panta pe care daca alunecai sigur mureai si probabil ca nu te mai gasea nimeni niciodata.

Undeva pe parcursul acestui traseu am luat-o in fata si i-am asteptat la coborarea unui pasaj mai tehnic, cand m-au ajuns mi s-a parut ciudata intentia lor de a pleca fara sa il mai asteptam si pe turc, baietii s-au uitat unul la altul si au inceput sa rada... turcu nu a existat decat in imaginatia mea.

Din cauza lipsei de apa coborarea mi sa parut infernala, iar la aproape 22 de ore de mers fara oprire am ajuns la cort, aceasta a fost cea mai lunga zi din viata mea dar si cea mai frumoasa, reusisem, imi indeplinisem un vis, de fapt, VISUL.

SA CREDETI IN VISE

2007-10-15T21:06:00.001+03:00

De cand ma stiu, cand ma gandeam la Himalaya aproape instantaneu cadeam pe ganduri si ma visam acolo, aveau grija toti din jurul meu sa ma trezeasca: este prea periculos, doar nebunii fac asta, nu ai bani pentru asa ceva etc. Iar eu taceam, imi lasam visul la jumatate stiind ca seara inainte sa adorm am sa ma gandesc din nou la Uriasi si nu va mai fi nimeni acolo care sa ma impiedice sa cuceresc, sa explorez... sa visez.

Si uite asa, incet, incet am inceput sa cred si eu ce vroiau altii sa cred, lucruri pe care ei nu le-ar fi facut si pe care ei nu le intelegeau dar pe care eu le iubeam, ajungeau sa fie din ce in ce mai departe de mine.

Trebuie sa recunosc ca la nivelul de indiferenta la care ajunsasem probabil ca nu as fi reusit niciodata sa fac mai mult decat de a privi un film sau sa citesc in reviste despre altii care si-au indeplinit visele. La un moment dat a aparut o speranta de la cineva de la care nu ma asteptam dar care sper ca macar credea in ce vroiam eu sa fac...de fapt, indiferent daca credea sau nu, eu ii multumesc oricum.

Aceasta speranta a trezit in mine vise pe care eu le abandonasem sau in care nici eu nu mai credeam, si era asa mica speranta asta, dar eu m-am agatat de ea si am hranit-o si am tinut-o in sufletul meu si o purtam peste tot cu mine si... si a inceput sa creasca.

Cu fix 2 luni inainte de inceperea expeditiei a aparut aceasta speranta, si chiar daca era mica eu m-am apucat de a doua zi sa alerg, sa merg la bazin si in fiecare week-end sa ies la munte, astfel eu stiam ca daca voi reusi sa strang banii voi fi pregatit si cu cat ma pregatem mai bine cu atat imi doream mai mult sa plec si ma implicam mai mult. Probabil ca niciodata in viata mea nu am fost mai organizat si mai hotarat ca atunci cand ma pregateam.

O parte din bani au venit cu mult dupa ce m-am intors, m-am imprumutat iar o parte nici acum nu stiu de unde au venit, dar nu mai conta , dorinta mea de a merge in Himalaya era atat de mare incat eram in stare sa fac orice, asa am ajuns eu pe 25 august 2006 sa plec spre Zeita de turcuaz sau Cho Oyu 8201m. Eram in avion si nu credeam ce sunt pe cale sa fac, am ajuns in Kathmandu si tot nu-mi venea sa cred si sunt momente si azi cand ma intreb daca a fost adevarat.

Experienta mea de alpinist era aproape nula si dupa ce am fost respins de o echipa, am reusit sa gasesc doi baieti care nu erau interesati de glorie si nu ii deranja faptul ca era posibil eu sa reusesc iar ei nu, am facut o tura impreuna sa vada ca sunt in stare sa ma car si sa-mi port singur de grija si...aveam si echipa.

Nu stiu daca a fost cineva care a crezut de la inceput ca voi reusi, probabil ca nu a fost nimeni ( nu ii condam, eu incercam al sase-lea munte din lume fara oxigen dupa ce in prealabil cea mai mare altitudine la care am fost era 2500m ), dar eu stiam ca nu ma mai poate opri nimeni, acum depindea doar de vreme si de organismul meu.

Dupa cateva incercari ratate, pe 02.10.2006 la ora 16.15 am vazut Everestul, asta insemna ca am ajuns pe varf, probabil primul om care face un optmiar fara oxigen si fara pic de experienta.
Nu spun asta sa ma laud, ci o spun ca un exemplu, nu lasati pe nimeni sa va fure visele, sa credeti in ele si sa nu renuntati la speranta. Eu mi-am indeplinit cel mai mare vis al meu, sper sa reusiti si voi.

02.10.2006 ora 16.15 Cho Oyu, Himalaya, in spate la 25 km se vede Everestul.