Prea asteptam tura asta de mult asa ca nu am fost dezarmat de ploaia care m-a insotit din Bucuresti si pana la stana din Grind, cand am iesit din padure in reprize scurte reuseam sa vedem soarele in schimb vantul nu ne-a ierta o clipa, motiv pentru care am decis sa urcam pe traseul de vara care era la adapost de vaj. Atentie am alest acest traseu din cauza ca zapada era foarte mica neavand din ce sa se formeze avalansa, in alte conditii acest traseu nu trebuie sub nicio forma folosit iarna, fiind foarte expus riscului de avalansa. Dupa 3 ore de batut urme am ajuns in creasta, la refugiu unde am ramas peste noapte in suieratul vantului care imi ridica parul pe ceafa, amintindu-mi de noptile petrecute in taberele superioare de pe Cho Oyu.
Chiar daca soarele rasarea pe la 6.30, la 5.15 eu eram afara sa fac poze, nu erau mai mult de -10 grade batea vantul dar nu foarte tare iar zapada era inghetata tun. De la refugiu si pana in varf, doar eu cu frontala, asa m-au napadit amintirile munti celor mari si momentului in care plecam catre varf ca tare as fi vrut sa nu apara soarele pret de inca o ora doua.Din pacate am uitat capul de la trepied acasa, asa ca nu am putut sa fac nicio poza noaptea, dar peisajul din zori mi-a alungat orice suparare.
Creasta Pietrei Craiului in prim plan si Iezer Papusa in departare.
Incredibil cum punctele alea mici distrug tot ce le inconjoara si muntii astia atat de mari nu pot face nimic. Niciodata nu am vazut atat de putina zapada la altitudinea asta in ianuarie ( cand am ajuns jos erau 14 grade ). Toti ne asteptam ca ceilalti sa faca ceva pentru mediu, toti gandim asa si nimeni nu face nimic, pacat de copiii nostri ca nu vor vedea frumusetile astea.
Brasovul sub o patura de nori si Muntii Bucegi si Leaota in primele raze de soare.
