9 ian. 2017

Ojos del Salado

 
   Vântul şi norii se dau în spectacol la altitudine, dacă îl urmăreşti în apus, atunci spectacolul e operă de artă.
 
 
 
 
   După micul dejun şi o şedinţă foto care ne-a costat 30 de minute doar să aşezăm trepiedul să nu-l zboare vântul, am plecat în cea mai grea parte a expediţiei de până acum.
 
 
 
 
 
   Ştiind că tot drumul este acoperit de nisip şi că mare parte din traseu va trebui să împingem la bicle, am scos portbagajele şi tot echipamentul l-am pus în rucsaci iar toate hainele pe noi.
 
 
 
   Cei 30 de km din ziua a cincea au fost şi cei mai grei de până acum, vântul a suflat foarte tare, 10 centimetri de nisip fin pe tot drumul, 800m diferenta de altitudine până la 5300m şi penitentes de până la 2 m înălţime, totul încadrat în 8 ore fără nici o pauză.

 
 
   Ştiind că avem refugii în fiecare tabără, nu am mai luat cortul iar când am ajuns în locul unde trebuia să fie refugiul Atacama şi nu l-am văzut...ne-a apucat disperarea, aveam varianta să continuam până la Tehos, sau să mergem înapoi la refugiul Claudio Lucerno, ambele variante erau dureroase fiind extrem de obositi, din fericire, norocul ne-a surâs şi am găsit refugiul. Murdar, mic, plin de nisip si cu vântul care şuiera prin toate colţurile, ne-am bucurat enorm. Chiar dacă am pierdut la "trasul la sorţi" patul, a fost un confort extraordinar iar la 20.00 eram în saci, rupţi de oboseală
 
 
   Ziua a şasea a început cu vânt extrem de puternic şi zăpadă, nu am întâlnit aşa vânt nicăieri, nici măcar în Himalaya. Aveam 5 km şi 500 metri diferenţă de nivel până la refugiul Tehos şi înca 160m până la cota 6000m, am estimat 3-4 ore, am făcut 6 ore.
 



 
 

   După pozele de la 6000m am coborât în refugiul Tehos, aici, fără să vorbim, am ştiut că nu putem să încercăm vârful a doua zi şi am hotarât să coborâm. Pur şi simplu nu eram echipaţi să facem încercarea asta, noi eram aici să mergem pe biciclete, vârful era un bonus, dar fără colţari, fără pufoaice, în afara sezonului şi cu Bogdan în teneşi, nu aveam cum să ne luăm bonusul.






   Pentru a doua oara ajung până la Tehos şi plec fără vârf. Acum plec fără regrete, am avut o expediţie absolut fantastica cu aventuri, locuri noi, provocări şi oameni faini.
 
 
 
 
   Ziua 5, cca 30 km si ziua 6 cca 7 km urcare si apoi 35 km coborare.
   În total, peste 850 km, de la 4000m la oceanul Pacific şi apoi la 6000m, peste lacuri de sare, prin deşert şi prin munţi, de la 30 de grade la minus 15 şi probabil resimţit dublu, prin ploaie, soare şi aproape tot timpul vânt, bicicletele de la Pegas fără cusur,
...am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea '' drumeţului '' în Atacama.

31 dec. 2016

Laguna Santa Rosa - Laguna Verde


   Ziua a început cu Zoro, vulpoiu cerşetor din deşert, pe care l-am întalnit acum 4 ani şi în tabăra 2 pe Ojos del Salado şi care tare curios sunt din ce trăieşte.





  Chilieni ne-au mai făcut o surpriză, din cei aproape 80km pentru ziua de azi, peste 30 au fost pe asfalt nou nouţ. Problema a fost vântul din lateral, care, fără să ştiu sigur, eu zic că bătea cu peste 100km/h. Viteza maximă pe GPS a fost 66km/h, când am atins viteza asta, vântul plimba nisipul pe lângă noi cu aceeaşi viteză cu care treceam noi pe lângă punctele fixe.



 
   Tot vântul este şi motivul pentru care mergeam aplecaţi, altfel ne dădea grămadă. Nu am întâlnit nimic omenesc, maşină aşezare sau oameni, exceptând şoseaua, puteam foarte bine să fim...pe lună. 
 






   Am preferat să înnoptăm în refugiul Claudio Lucerno în loc de refugiul Laguna Verde, chiar dacă aveam apă caldă termală înăuntru, baraca avea lipsă un perete şi apa sărată din lac, spulberată de vânt, udase totul înăuntru.




 A patra zi, cca 80km, dintre care 30 pe asfalt, probleme: vântul, vântul care bătea tare şi vântul care bătea extrem de tare aproape tot timpul. Drumeţul de la Pegas perfect.

25 dec. 2016

Laguna Santa Rosa


                                     

 38 de kilometri şi aproape 2500 metri căţărare, pe firul unui pârâu cu apă sărată. Am mers atât de bine că nu am avut timp să suferim de altitudine, am simţit-o doar în picioare.



 
 
 


 
   Când am ajuns la 4200m, bătea atât de tare vântul că nu am putut sta mai mult de 5 minute, toate hainele groase erau în bagaje, aşa că am dat-o la vale repede. Pentru azi am cărat o sticlă de vin pe care să o savurăm pe veranda refugiului.


 
  Refugiul Santa Rosa, unul dintre cele mai faine locuri din lume pentru mine, înconjuraţi de peisaje superbe pe malul unui lac plin cu flamingo, fără ţipenie de om pe zeci de kilometri, între un apus perfect şi un răsărit de lună de poveste.

 

 





 

 
   Ziua trei, 38km, singura problema altitudinea ( 4200m ), bicicletele Pegas, impecabile.