Tovarasul nostru de drum care ne-a insotit 2 zile si caruia ii topea Jo apa in palme si ii dadea sa bea, iar seara l-a bagat in sacul lui de dormit si dimineata s-a trezit cu coada la nas.
Zapada care era afanata si destul de mare, oboseala si lipsa de sport regulat, au facut sa ajungem pe varful Rosu pe intuneric, iar de aici si pana la refugiu am mai facut 2 ore, fata de 1/2 ore pe timp de zi, dar una peste alta a fost super, am desfacut o sticla de vin, am fiert-o, am mancat ( Jo si-a donat toata mancarea cainelui ) si ne-am bagat la sforait, ma rog cine se pricepea, cine nu, a stat si a ascultat la altii cu experienta.
Tot drumul ne-a batut soarele si ne-a ars, iar cand am ajuns la masina a inceput sa ninga.
Tocmai cand ma pregateam cu Jo sa-i facem o farsa lui Andrei, ca pedeapsa ca a luat-o inainte, am dat peste urmele lui mos Martin, destul de fresh si am hotarat sa il iertam dar i-am acordat onoarea de a taia urme pana la cabana.
