Ararat 5165m

   Bucureşti-Dogubaiazit, 2300km, în 2 zile , cu maşina, pe alocuri obositor, pe alocuri interesant, dar pe de-a-ntregul foarte fain în gaşcă. Ultimii 200 de kilometri i-am făcut în linişte, toţi am stat cu ochii pe orizont, nerăbdători să vedem "locul de muncă", Araratul, din păcate a fost vizibil de la mai puţin de 50 de kilometri. 

 

Vedere din camera de hotel.

"Araratul pentru turişti"

"Araratul pentru localnici"

   Un munte fără absolut nicio dificultate tehnică sau fizică, un munte pe care l-am căţărat în 3 zile, asta doar pentru că nu aveam cum să păcălim răul de altitudine fără aclimatizare. Pentru toată experienţa Ararat ( drum, mâncare, oameni, locuri ) a fost un munte...maxim interesant.

   Toată echipa care a plecat spre vârf ( 10 români plus un ghid kurd ), a şi reuşit escaladarea acestuia. Un fel de picnic la munte, sau o plimbare lejeră cu prietenii, ideal să-ţi faci o ideea de ce înseamnă altitudine, tabere, adică o expediţie, probabil cea mai la îndemâna ( costuri şi dificultate).

 

 *Foto: Mihai Isar.

 Arca lui Noe, mă rog, unii văd oameni pe marte, alţii văd feţe în cartofi iar alţii bărci pe dealuri, fiecare cu imaginaţia, sau interesele lui, vede şi crede ce vrea. Ca să-l citez pe ghidul nostru, născut şi crescut acolo "din forma aia de pământ, traiesc câteva sute de oameni".

 Roşie, ceapă, ardei şi ouă. Poate ne era foame, dar sigur a fost foarte fain gustul.

   Amasya, asta aşa, să fie clar că Turcia nu înseamnă doar Antalya şi Istanbul, are foarte multe alte locuri faine, dar mai puţin promovate.

 Exceptand rasaritul din ziua de varf şi ciobani kurzi, de la baza muntelui, pentru mine, Araratul a fost cel mai "fad " munte pe care am urcat. Fără a avea înălţimea Araratului, munţii noştri sunt mult mai spectaculoşi.