Capritele din Crai

E clar, la cum aratau prognozele meteo urma sa ploua toata ziua, asa ca tare ne-am bucurat cand am ajuns la refugiul Grind 1 fara strop de ploaie si nori pe ici pe colo.


Ne-am gandit sa nu abuzam de noroc, asa ca am grabit pasul, cu noroc, la jumatate de ora de varf a inceput sa ninga si a tot nins in reprize pana a doua zi de dimineata ( fara apus sau rasarit ).


Imediat ce am coborat sub nori a inceput spectacolul...


La un moment dat am vazut o caprita pe o creasta, asa ca am ocolit putin si am aparut chiar deasupra ei la nici 50m, s-a uitat indiferenta la mine si a continuat sa manance covorul de flori, ceea ce nu am vazut eu era inca o caprita care era sub stanca pe care stateam eu la nici 10m, asa ca atunci cand m-a vazut, a fluierat si imediat au disparut amandoua.


Bucuros ca am reusit sa le prind in poze pe amandoua am continuat coborarea, dar spectacolul abia incepea, la 200m, pe fundul unei vai, aproape 30 de capre negre pasteau sau se jucau. Am lasat rucsacul si am plecat la " vanatoare ", chiar daca am fost zarit mi s-a permis sa ma apropii la nici 50m moment in care toata turma a plecat mai departe.
Cum sa las ocazia asta sa-mi scape, am plecat dupa ele si dupa fiecare creasta pe care o trecem, cu cat stateam mai mult in preajma lor imi permiteau sa ma apropii tot mai mult, asa ca am ajuns la mai putin de 20 de metri, e drept ca tot timpul 5-6 erau cu ochii pe mine si daca ma miscam mai brusc " fluierau " si plecau mai departe. Am continuat urmarirea pana le-am pierdut in ceata.



Piatra Craiului este singurul loc in care de fiecare data cand vin aici vad capre negre, nu stiu daca este bine sa spun asta, dar vreau sa se bucure si altii de natura, care nu este a mea si mi-e greu sa cred ca nu ii va sensibiliza si pe cei mai indiferenti dintre noi, in plus, cei care chiar sunt cretini si nu au niciun fel de sensibilitate fata de natura si nu ar sti sa o aprecieze, mi-e greu sa cred ca ar veni pana aici.

Multumit de ceea ce am vazut am plecat mai departe spre orasul meu gri sufocat de smog si gunoaie dar parca pentru a sublinia maretia ei, natura a tinut sa-mi arate pentru a nu stiu cata oara cat este de grozava si aproape de intrarea in " civilizatie " pe o stanca, care mie care am o bruma de experienta in perete nu as fi incercat-o fara asigurare, a aparut o caprita care dupa ce ne-a studiat 2-3 minute a disparut asa cum a aparut.

Nu vedem padurea din cauza...drujbelor

Parcul National Piatra Craiului, indiferet de unde intri, esti intampinat de nesimtire ( munti de gunoaie si rauri de pet-uri ), afaceri ( paduri intregi taiate fara sa se mai planteze ceva ) si nepasare.

Cine da autorizatiile de taiere a padurilor, cum se poate asa ceva intr-un parc national, de ce niciun ban care iese sub forma de lemne nu se intoarce in zona, nu ma astept la investitii pentru ca as avea pretentii de civilizatie, macar stransul gunoaielor si reinpadurirea zonelor defrisate. Reinpadurirea mi se pare logic sa fie o conditie pentru cei ce exploateaza zona, dar logica lipseste in povestea asta.

De ce la intrarea in parc nu se percepe o taxa mai mare ( 15-20 ron ), care poate pentru multi nu le va fi indiferenta, in schimbul acestor bani sa se dea o punga care daca este adusa inapoi cu gunoi sa i se restituie suma platita, daca suma de bani iti este indiferenta sau daca pur si simplu esti idiot si nu vrei sa faci curat unde a ai stat sau pe unde ai trecut, de acesti bani sa se plateasca un om care chiar sa faca curat, macar pe drumul cel mai circulat ( oricum marea majoritate a nesimtitilor nu se indeparteaza prea mult de boxele din masina ).

Prea multe intrebari fara solutii, prea multi bani in joc, prea multe interese ... si totusi, eu cred in schimbare...

Craiul iarna sau amintiri din Himalaya

Prea asteptam tura asta de mult asa ca nu am fost dezarmat de ploaia care m-a insotit din Bucuresti si pana la stana din Grind, cand am iesit din padure in reprize scurte reuseam sa vedem soarele in schimb vantul nu ne-a ierta o clipa, motiv pentru care am decis sa urcam pe traseul de vara care era la adapost de vaj. Atentie am alest acest traseu din cauza ca zapada era foarte mica neavand din ce sa se formeze avalansa, in alte conditii acest traseu nu trebuie sub nicio forma folosit iarna, fiind foarte expus riscului de avalansa. Dupa 3 ore de batut urme am ajuns in creasta, la refugiu unde am ramas peste noapte in suieratul vantului care imi ridica parul pe ceafa, amintindu-mi de noptile petrecute in taberele superioare de pe Cho Oyu.

Chiar daca soarele rasarea pe la 6.30, la 5.15 eu eram afara sa fac poze, nu erau mai mult de -10 grade batea vantul dar nu foarte tare iar zapada era inghetata tun. De la refugiu si pana in varf, doar eu cu frontala, asa m-au napadit amintirile munti celor mari si momentului in care plecam catre varf ca tare as fi vrut sa nu apara soarele pret de inca o ora doua.
Din pacate am uitat capul de la trepied acasa, asa ca nu am putut sa fac nicio poza noaptea, dar peisajul din zori mi-a alungat orice suparare.

Creasta Pietrei Craiului in prim plan si Iezer Papusa in departare.

Incredibil cum punctele alea mici distrug tot ce le inconjoara si muntii astia atat de mari nu pot face nimic. Niciodata nu am vazut atat de putina zapada la altitudinea asta in ianuarie ( cand am ajuns jos erau 14 grade ). Toti ne asteptam ca ceilalti sa faca ceva pentru mediu, toti gandim asa si nimeni nu face nimic, pacat de copiii nostri ca nu vor vedea frumusetile astea.

Brasovul sub o patura de nori si Muntii Bucegi si Leaota in primele raze de soare.

Bansko

Aproape tot timpul varfurile muntilor erau acoperite de de un norisor care sa incapatana ca indiferent de cat de tare batea vantul sa ramana acolo, "Spiritul muntilor"


Vanatul apusului din varf este cel mai placut moment, te ascunzi pana pleaca toata lumea, faci poze la apus in ce directie vreui tu fara sa-ti stea cineva in fata obiectivului si apoi cobori toata partia, SINGUR.