Negoiu in apus

Dupa ce am coborat de pe Cozia, am pus biclele pe masina si pe la 13, eram sus la Balea. Am reusit cu greu sa gasim locuri de parcare, biclele le-am dus in magazia restaurantului ( forte de treaba baietii ), rucsacul in spate si...la drum, deabia asteptam sa ies din tiganeala asta.

Cum am ajuns in creasta, varful Negoiu era invaluit in nori care fugeau peste el lasandu-ti impresia ca viscolul spulbera zapada..

Refugiul Caltun era plin, ca deobicei in aceasta perioada a anului, ne-am facut loc ssi noi pentru sacii de dormit si am plecat in graba spre varful care ascundea de acum ultimele raze de soare, doar cu aparatul foto si frontala.

Am ajun sus doar sa mai prindem ultima sclipirea a soarelui din acea zi, peste lacul Vidraru in sud si tot Fagarasul cu Moldoveanu si Vistea in zare.

Stiam ca lipsa norilor vor face ca apusul sa fie frumos, doar frumos, dar in acelas timp coborarea la frontala va fi superba.

Dimineata soarele a inrosit totul in jur si imediat capritele si-au facut aparitia din ce in ce mai curajoase.

Mi-ar placea sa ma mut aici...

...Doamne cum trecem noi pe langa lucrurile care dau culoare vietii si tot spre "griul " oraselor ne grabim.

Mi-ar placea sa fiu liber. Chiar daca nu sunt incatusat tot nu sunt liber, liber asa cum era Zorba Grecul.

Biciclind pe Cozia

Pentru o tura de bicla usoara dar si frumoasa, Cozia este locul perfect, o tura de o zi lejer. Lasi masina in Berislavesti si o iei la pedala, sau ... ma rog, la copita.


Sunt 20 de km pana la releu, dar este foarte placut pentru ca aproape toti sunt la umbra prin padure, pe langa fanete si paraie pe o panta nu foarte abrupta, pe care faci fara prea mari eforturi 4 ore la urcare si maxim o ora coborarea.

Din pacate, drumul fiind bun urca destul de multe masini si odata cu ele si specia de animal: "manelopantofarogratargiu" care cica a venit la munte. In rest toate sunt frumoase, cabanierul este un super baiat, ciorbita este dementiala, conditiile sunt modeste, dar fara exceptie apusul si rasaritul de aici sunt bestiale.

Lasarea intunericului este alt motiv de bucurie pentru ochi, luminile Calimanestiului si ale altor satese vad pana dincolo de Valcea unduind pe langa Olt ca un sarpe fosforescent, iar la rasarit pe muntii de peste Olt se vede umbra vf Cozia.

Coborarea este fantastica dar din pacate prea scurta, cu parere de rau ma indepartez de varf dar ma bucur stiind ca ma asteapta transfagarasanul.

Capritele din Crai

E clar, la cum aratau prognozele meteo urma sa ploua toata ziua, asa ca tare ne-am bucurat cand am ajuns la refugiul Grind 1 fara strop de ploaie si nori pe ici pe colo.


Ne-am gandit sa nu abuzam de noroc, asa ca am grabit pasul, cu noroc, la jumatate de ora de varf a inceput sa ninga si a tot nins in reprize pana a doua zi de dimineata ( fara apus sau rasarit ).


Imediat ce am coborat sub nori a inceput spectacolul...


La un moment dat am vazut o caprita pe o creasta, asa ca am ocolit putin si am aparut chiar deasupra ei la nici 50m, s-a uitat indiferenta la mine si a continuat sa manance covorul de flori, ceea ce nu am vazut eu era inca o caprita care era sub stanca pe care stateam eu la nici 10m, asa ca atunci cand m-a vazut, a fluierat si imediat au disparut amandoua.


Bucuros ca am reusit sa le prind in poze pe amandoua am continuat coborarea, dar spectacolul abia incepea, la 200m, pe fundul unei vai, aproape 30 de capre negre pasteau sau se jucau. Am lasat rucsacul si am plecat la " vanatoare ", chiar daca am fost zarit mi s-a permis sa ma apropii la nici 50m moment in care toata turma a plecat mai departe.
Cum sa las ocazia asta sa-mi scape, am plecat dupa ele si dupa fiecare creasta pe care o trecem, cu cat stateam mai mult in preajma lor imi permiteau sa ma apropii tot mai mult, asa ca am ajuns la mai putin de 20 de metri, e drept ca tot timpul 5-6 erau cu ochii pe mine si daca ma miscam mai brusc " fluierau " si plecau mai departe. Am continuat urmarirea pana le-am pierdut in ceata.



Piatra Craiului este singurul loc in care de fiecare data cand vin aici vad capre negre, nu stiu daca este bine sa spun asta, dar vreau sa se bucure si altii de natura, care nu este a mea si mi-e greu sa cred ca nu ii va sensibiliza si pe cei mai indiferenti dintre noi, in plus, cei care chiar sunt cretini si nu au niciun fel de sensibilitate fata de natura si nu ar sti sa o aprecieze, mi-e greu sa cred ca ar veni pana aici.

Multumit de ceea ce am vazut am plecat mai departe spre orasul meu gri sufocat de smog si gunoaie dar parca pentru a sublinia maretia ei, natura a tinut sa-mi arate pentru a nu stiu cata oara cat este de grozava si aproape de intrarea in " civilizatie " pe o stanca, care mie care am o bruma de experienta in perete nu as fi incercat-o fara asigurare, a aparut o caprita care dupa ce ne-a studiat 2-3 minute a disparut asa cum a aparut.

Nu vedem padurea din cauza...drujbelor

Parcul National Piatra Craiului, indiferet de unde intri, esti intampinat de nesimtire ( munti de gunoaie si rauri de pet-uri ), afaceri ( paduri intregi taiate fara sa se mai planteze ceva ) si nepasare.

Cine da autorizatiile de taiere a padurilor, cum se poate asa ceva intr-un parc national, de ce niciun ban care iese sub forma de lemne nu se intoarce in zona, nu ma astept la investitii pentru ca as avea pretentii de civilizatie, macar stransul gunoaielor si reinpadurirea zonelor defrisate. Reinpadurirea mi se pare logic sa fie o conditie pentru cei ce exploateaza zona, dar logica lipseste in povestea asta.

De ce la intrarea in parc nu se percepe o taxa mai mare ( 15-20 ron ), care poate pentru multi nu le va fi indiferenta, in schimbul acestor bani sa se dea o punga care daca este adusa inapoi cu gunoi sa i se restituie suma platita, daca suma de bani iti este indiferenta sau daca pur si simplu esti idiot si nu vrei sa faci curat unde a ai stat sau pe unde ai trecut, de acesti bani sa se plateasca un om care chiar sa faca curat, macar pe drumul cel mai circulat ( oricum marea majoritate a nesimtitilor nu se indeparteaza prea mult de boxele din masina ).

Prea multe intrebari fara solutii, prea multi bani in joc, prea multe interese ... si totusi, eu cred in schimbare...