Return to Aconcagua

...Aconcagua?
-Dar sunt o mulţime de alte locuri de văzut/făcut, de ce vrei să te întorci aici?
-Nu ştiu de ce, dar simt că trebuie, îmi lipseşte ceva.

 

 

   Aşa că, împreună cu Mihai şi Bogdan, pe 6 ianuarie am intrat în parc, încrezători şi bine pregătiţi. Eu cel puţin muream de nerăbdare, aveam în cap tot planul, mă vedeam deja pe vârf. Ştiam că pot, dar trebuia să o fac, să scap de "dacă".
  Faţă de acum 7 ani, am decis să stăm 2 nopţi în loc de una în Confluencia ( 3300m ) şi să urcăm şi în Plaza Francia.

 

  07.01.2019 (Ziua a doua ). Traseul până în Plaza Francia ( 4000m ), s-a dovedit foarte spectaculos, pe un vânt de peste 50 km/ora, mai bine de 6 ore, a fost perfect ca antrenament pentru zilele ce aveau să vină.

 

 

  De aici se vede peretele sudic, o verticală de peste 3000m din stâncă, gheaţă si zăpadă. Pare aşa aproape vârful, dar de fapt e la mai bine de o săptămână de mers.

 

   08.01.2019 (Ziua a treia ). Ziua în care ne-am despărţit de vegetaţie, de aici în sus doar piatră, zăpadă şi gheaţă. Am plecat devreme şi am ratat ninsoarea zilnică de după amiază, 8 ore de vânt din faţă, soare şi praf.

 

   Plaza de Mulas ( 4300m ), o îngrămădeală de corturi şi oameni. Marile companii cu corturi mari, bucatarii, ba chiar şi grătare, corturi pentru clienţi deja montate, perimetru bine demarcat, un fel de orăşel din corturi, montat în noiembrie şi demontat în martie.

 

   09.01.2019 (Ziua a patra ) Am urcat în tabăra Canada ( 4900m ), am instalat un cort, am băga ceva provizii în el şi apoi am coborât în Plaza de Mulas la bere şi poker pe cartofi prăjiţi.

 

 

 

  11.01.2019 ( Ziua a şasea ). După trei zile de dormit în Plaza de Mulas, era timpul pentru echipat  şi dormit în taberele superioare. Am împărţit mâncarea şi buteliile şi am plecat spre Canada. Mihai nu se simţea bine, aşa că s-a întors, urmând să vină a doua zi ( până la urmă a coborât definitiv ).

 

  Canada este o tabără intermediară şi foarte multe expediţii sar peste ea, mai ales când lipseşte zăpada şi nu ai din ce face apă ( nu era cazul acum ).

 

  12.01.2019 ( Ziua a şaptea ). Nido de Condores ( 5400m ). În următoarele cinci zile, aveam să mâncăm mai puţin de 1000 calori pe zi împreună. Mâncare aveam, pofta lipsea cu desăvârşire şi aveam să simţim proasta alimentaţie exact în ziua vârfului. Pentru apă, topeam aproape toată ziua zăpadă şi am reuşit să bem minim patru litri fiecare.

 

 

 

 

 

 

  În fiecare zi vântul a fost o problemă, noaptea în schimb, era îngrozitor, era ca şi cum trebuia să dormi lângă un avion care decolează. Iar dimineaţa începea la fel, gheaţa de pe interiorul cortului se topea si uda tot.

 

 

  14.01.2019 ( Ziua a noua ). Berlin ( 5900m ). În fiecare tabără, există rangeri de la care poţi lua prognoza meteo pe următoarele şapte zile, principala problemă este vântul, dacă bate cu peste 50 km/oră îţi recomandă să nu urci, dacă este peste 75km/oră îţi interzic să mai urci.

  Când am urcat în Berlin, aveam 80km/oră, dar a doua zi aveam 65km/oră şi -28 grade, iar noi o consideram fereastră pentru vârf.

  Am ales Berlin în loc de Colera  ( 5950m ), pentru că aici exista 3 refugii din lemn, fară uşi şi pline de zăpadă, dar în care nu bate vântul. Am curăţat unul dintre ele şi am dormit toţi trei acolo. Al treilea a fost Dimitrie din Ucraina, care urca singur şi ne-a rugat să meargă cu noi.

 15.01.2019 ( Ziua a zecea ). Având în vedere că urmau 4 zile de vânt cu peste 100km/oră, asta era şansa noastră. La 5.30 am plecat din Berlin, pe la 6.00 am trecut de Colera.  A fost incredibil de frig, atât de frig încât unii au avut degerături ( nu foarte gave, doar unghii cazute si băşici la degete ).

 

 

 

 

 

  Când a ieşit soarele, ne-am încălzit suficient pentru a scoate aparatul. Am observat că în urma noastră veneau peste 60 de oameni. Imediat după Independencia, am depăşit un grup de 15 persone, fix în creastă s-au întors, toţi, vântu avea 110km/oră.

 

Dimitrie cu ţurţuri de gheaţă în barbă, exact la intrarea în Canaletta.

 

   Din aproape 90 de persoane care au plecat spre vârf în acea zi, doar 8 persoane au reuşit să ajungă pe vârf, dintre care trei eram noi. Când am ajuns înapoi în Colera, m-am întâlnit cu unul dintre cei care sau întors de la Independencia, era meteorolog şi a măsurat viteza vântului, aşa au luat decizia de a coborâ şi aşa am aflat că vântul avea 110km/oră la rafală. După Canaletta, vântul s-a potolit.

 

  Locul de unde m-am întors acum 7 ani. La mai puţin de 10 minute până pe vârf.