Am sarit direct pe schiuri si am mai prins 2 ore de schiat intr-un apus despre care eu cred ca orice descriere nu ar putea sa-i redea frumusetea asa ca nu zic nimic, priviti-l voi si comentati-l, eu am ramas fara cuvinte.
Lipsa investitiilor in infrastructura este evidenta, sperante sunt, actiunile lipsesc. Pacat, asezarea este superba si are potential pentru o super statiune.
Aceasta ultima fotografie spune multe despre mine, o fotografie in care apar doua lumi, una in care traiesc, gri, aglomerata si zgomotoasa, care este departe de sufletul meu chiar daca eu in ea traiesc. Si o lume linistita, salbatica si plina de mister la care visez tot timpul si este langa mine chiar si cand este departe. 
Dimineata...de fapt pe la 11, ne-am hotarat sa renuntam la planul initial de a face creasta si de a innopta in refugiul Iezer, o idee geniala dealtfel. Avem sa stim asta sigur peste noapte, cand, chiar si cu focul in soba, atmosfera a fost cam "mentolata".
Ca intotdeauna aici, am fost insotiti tot drumul de un catel, de data aceasta unul foarte jucaus, cand noi nu aveam chef de el, se juca singur si asa a tinut-o toata ziua, orice ii iesea in cale era ceva tocmai bun de jucat.
Pana in saua Gradisteanu ceata ne-a impiedicat sa vedem mai mult de 100m. La un moment dat am vazut toti trei un montaniard mult mai harnic si mai viteaz ca noi care cobora cu ditamai rucsacul. Oboseala si ceata ne-a pacalit, ciudat a fost ca pe toti trei, era doar un brad la mai putin de 50m.
De cum s-au risipit norii, spectacolul a fost total, combinatia de soare in apus, norii rasfirati si muntele au meritat tot efortul depus si frigul indurat...ba chiar mai mult. Chiar daca era extraordinar de frig, le-am propus baietilor sa urcam pana pe Papusa si sa asteptam acolo apusul care stiam ca va fi superb, iar coborarea la frontala pana la cabana o experienta noua pentru unii dintre noi, care le va placea tare si sper sa ii mai aduca pe creste.
Dupa ce am coborat de pe Cozia, am pus biclele pe masina si pe la 13, eram sus la Balea. Am reusit cu greu sa gasim locuri de parcare, biclele le-am dus in magazia restaurantului ( forte de treaba baietii ), rucsacul in spate si...la drum, deabia asteptam sa ies din tiganeala asta.
Cum am ajuns in creasta, varful Negoiu era invaluit in nori care fugeau peste el lasandu-ti impresia ca viscolul spulbera zapada..
Refugiul Caltun era plin, ca deobicei in aceasta perioada a anului, ne-am facut loc ssi noi pentru sacii de dormit si am plecat in graba spre varful care ascundea de acum ultimele raze de soare, doar cu aparatul foto si frontala.
Am ajun sus doar sa mai prindem ultima sclipirea a soarelui din acea zi, peste lacul Vidraru in sud si tot Fagarasul cu Moldoveanu si Vistea in zare.
