Tura in Iezer

Am asteptat toata saptamana week-endul cand avem programata o iesire in "Piatra Craiului", prima dupa 4 luni fara munte ( ingrozitor ), dar pentru ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ am ajuns din diferite motive in Iezer, ma rog atata timp cat eram la munte nu prea mai conta care era.

Am mers pana la Cuca in speranta ca poate mai gasesc pe cineva care sa urce cu mine, dar cand am ajuns nu era nimeni asa ca am plecat ca de atatea ori singur, aproape singur pentru ca un caine chior ma insotit tot drumul drept pentru care la intoarcere l-am ospatat regeste, era ora 9.00 si -5 grade.

Cand m-am intors din Himalaya am crezut ca nu ma va mai impresiona niciun munte dar cum am iesit din padure mi-am schimbat parerea, chiar daca au cu aproape 6000m mai putin decat gigantii planetei, pe timp de iarna cel putin, pot fi la fel de spectaculosi ( pastrand proportiile ).

Pana in prima sa, zapada era inghetata dar sub greutatea mea crusta de gheata se spargea , piciorul se afunda, iar inaintarea era destul de greoaie, din sa zapada s-a transformat in gheata, mi-am pus coltarii iar inaintarea a devenit o placere in schimb s-a intetit vantul foarte tare.

Vremea era superba , cativa nori in departare in rest soare, faptul ca mi-am uitat ochelarii de soare nu m-a afectat prea tare pentru ca inaintam cu soarele in spate, in schimb privelistea era superba, pe vai era ceata, iar un plafon de nori era asezat peste Transilvania. Asta este vremea care imi place cel mai mult, soare, ger, zapada inghetata.

Cand am ajuns pe varful Papusa 2391m m-am imbracat cu tot ce avem la mine ( nu prea multe ca aveam in plan sa merg repede si mult ) mi-am scos ceasul si l-am pus pe pioletul infipt in zapada iar timp de 20 minute cat am stat sa fac poze si sa mananc temperatura a ajuns la -25 de grade, cainele care era cu mine tremura de am crezut ca o sa moara acolo.

Mi-e greu sa descriu sentimentele care ma cuprind cand sunt pe munte dar nicaieri nu ma simt mai fericit, mai liber si mai implinit, probabil ca nu voi renunta niciodata la catarari iar daca, copiii mei imi vor calca pe urme voi fi fericit pentru ca mai mult ca sigur si ei vor fi ( nu ai cum sa fi altfel pe crestele muntilor )

Nu mi-am respectat planul de a innopta in creasta dar mai este timp, probabil ca la urmatoare iesire voi face un bivuac pe creasta sa prind si apusul si rasaritul. Abia astept.