Daca stai in Bucuresti si de sambata pana duminica dimineata ai " liber " ce ai face ?...ei bine, eu am plecat la munte si pentru ca duminica trebuia sa trec pe la bunici, am ales cel mai apropiat munte, Cozia.
In padurea de foioase, pamantul era inghetat iar zapada doar pe alocuri, traseul fiind usor, am reusit sa inaintez foarte repede, singura problema fiind faptul ca am transpirat, dar atata timp cat nu ma opream, nu ma incomoda prea tare.
Din momentul in care am intrat in padurea de brazi am dat si de zapada, eram in elementul meu, chiar daca sub zapada era gheata si alunecam destul de usor, nu mi-am pus coltarii pentru ca nu vroiam sa pierd timp iar portiunea mai dificila era destul de scurta.
Am ajuns in varf chiar in momentul in care soarele se scurgea printre nori sub linia orizontului, din pacate nu aveam trepiedul la mine iar acumulatorii, din cauza frigului ( -9 grade ), cedau pe rand reusind sa fac maxim 10 poze cu un rand de baterii.
Brazii plini de zapada, apusul aproape perfect care sub un orizontul de nori dezvelea tot Fagarasul, gandul ca urma sa beau un vin fiert si pur si simplu ca eram pe munte ma faceu sa fiu in culmea fericirii.
Din pacate nu mai stiu cum il chema pe cabanier, dar mie mi-a lasat o impresie foarte placuta. Am facut rezervare pe tel. de vineri si cand am ajuns am gasit camera incalzita, ceai cald si chiar daca in cabana era multa lume, impresia ca era tot timpul langa tine.
Dupa masa, pe la 20.00, am urcat in cel mai inalt punct din masiv unde este o cladire ( pt. telefonie cred), unde am stat cam o ora privind toata valea oltului la picioarele noastre. Mii de luminite din Calimanesti si pana dincolo de Valcea, ninsoarea care incepuse sa cada si focul duduind in soba din camera au completat inca o zi perfecta.
La 6.00 a sunat ceasul, la 6.20 ieseam din cabana ( speram ca pana pe la 15-16 sa fiu in Bucuresti ) ningea, intuneric bezna si liniste deplina, am stat cam 30 de min afara, poate, poate prind o raza din rasarit, dar cand mi-am dat seama ca nu se va vedea nimic pentru ca sunt nori peste tot, in lumina frontalei am plecat la vale.
Ninsoarea nu s-a oprit nicio clipa, aproape de manastire s-a luminat complet iar in Calimanesti am ajuns pe la 9.00 si din cauza ninsorii am hotarat sa merg pe Dragasani-Slatina-Pitesti -Bucuresti, drum care nu avea cum sa imi ia mai mult de 5 ore pe timp normal...am ajuns in Bucuresti la 21.30 ( prea m-am simtit bine ieri).
Aceasta tura am facut-o alaturi de Mircea, are 17 ani si era pentru prima data la munte. A urcat alaturi de mine fara sa se planga ca merg prea repede, ca ii e foame sau ca e prea frig, mie mi-a lasat impresia ca este mult mai muntean decat " hormoneii " salvamontisti in haine de firma de la Cuca de saptamana trecuta care au ajuns in cabana, s-au pus pe baut , au borat si a doua zi au plecat acasa (spunand tuturor ca au fost la munte ).
A fost scurta iesire, nu am vazut locuri noi, doar muntele care este extraordinar indiferent de anotimp ( mai ales iarna ) dar am castigat un prieten, care sper ca l-am atras in clubul nostru , al celor care iubim muntele si natura fara sa cerem nimic in schimb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu