Laguna Santa Rosa - Laguna Verde

   Ziua a început cu Zoro, vulpoiu cerşetor din deşert, pe care l-am întalnit acum 4 ani şi în tabăra 2 pe Ojos del Salado şi care tare curios sunt din ce trăieşte.

  Chilieni ne-au mai făcut o surpriză, din cei aproape 80km pentru ziua de azi, peste 30 au fost pe asfalt nou nouţ. Problema a fost vântul din lateral, care, fără să ştiu sigur, eu zic că bătea cu peste 100km/h. Viteza maximă pe GPS a fost 66km/h, când am atins viteza asta, vântul plimba nisipul pe lângă noi cu aceeaşi viteză cu care treceam noi pe lângă punctele fixe.

 

   Tot vântul este şi motivul pentru care mergeam aplecaţi, altfel ne dădea grămadă. Nu am întâlnit nimic omenesc, maşină aşezare sau oameni, exceptând şoseaua, puteam foarte bine să fim...pe lună. 

 

   Am preferat să înnoptăm în refugiul Claudio Lucerno în loc de refugiul Laguna Verde, chiar dacă aveam apă caldă termală înăuntru, baraca avea lipsă un perete şi apa sărată din lac, spulberată de vânt, udase totul înăuntru.

 A patra zi, cca 80km, dintre care 30 pe asfalt, probleme: vântul, vântul care bătea tare şi vântul care bătea extrem de tare aproape tot timpul. Drumeţul de la Pegas perfect.

Laguna Santa Rosa

                                     

 38 de kilometri şi aproape 2500 metri căţărare, pe firul unui pârâu cu apă sărată. Am mers atât de bine că nu am avut timp să suferim de altitudine, am simţit-o doar în picioare.

 

 

 

 

   Când am ajuns la 4200m, bătea atât de tare vântul că nu am putut sta mai mult de 5 minute, toate hainele groase erau în bagaje, aşa că am dat-o la vale repede. Pentru azi am cărat o sticlă de vin pe care să o savurăm pe veranda refugiului.

 

  Refugiul Santa Rosa, unul dintre cele mai faine locuri din lume pentru mine, înconjuraţi de peisaje superbe pe malul unui lac plin cu flamingo, fără ţipenie de om pe zeci de kilometri, între un apus perfect şi un răsărit de lună de poveste.

 

 

 

 

   Ziua trei, 38km, singura problema altitudinea ( 4200m ), bicicletele Pegas, impecabile.

Caldera - Copiapo - La puerta

   Din păcate şi a doua parte a expediţiei a stat sub ameninţarea timpului. După o noapte "dormită" în maşină, distanţa dintre ocean şi Copiapo ( 85km ) am parcurs-o în mai puţin de 5 ore, acum vântul sufla din spate şi pe toată dinstanţa am avut asfalt. Cu siguranţă puteam să băgăm, poate şi 200 km într-o zi, dar aveam nevoie de realimentare, de făcut aprovizionarea pentru alte 7 zile, de reîncărcat bateriile de la aprate, de ... de o pauză.

 

   Aceasta a fost dealtfel şi cea mai "productivă" parte a expediţiei, 200 de kilometri în 2 zile, cei drept, ne-a ajutat şi faptul că trei sferturi din drum a fost pe asfalt şi că în prima zi am avut vânt doar din spate, iar a doua zi a lipsit cu desăvârşire.

   Două picături de ploaie înseamnă că tot deşertul o ia razna, mai întâi inundaţiile fac prăpăd (pentru că nisipul de pe dealuri este beton, fiecare picătură de apă o ia la vale transormandu-se în viituri), iar apoi infloreşte. Noi am fost martorii a ceea ce a rămas după ploicica de acum un an.

Drumetul de la Pegas impecabil, probleme...fara probleme, doua zile perfecte.