Colera 5950, tabara 4

( 16 ianuarie, ziua 7, Colera 5950m ) Pana aici sunt date 3 ore, am facut 3 ore si jumatate si bineinteles, am ajuns pe ninsoare.
Pana in Colera la 50 m diferenta de nivel este Berlin, aici am gasit o casuta de lemn dar avea zapada inauntru, fara usa, am crezut ca este cosul de gunoi al taberei. In schimb, Cristi a vazut in ea ce nu am vazut eu, LUX. Cu putin efort a scoz zapada, din 2 blocuri de gheata a facut usa, si asa avea un adapost in care statea in picioare, la aproape 6000m.
Cum am ajuns am inceput sa facem apa, ziua de 17 era data de meteorologi cea mai buna zi de varf, asa ca am inceput sa ne pregatim pentru cataratul varfului a doua zi.
Ninsoarea care a inceput, s-a transformat in furtuna care a tinut aproape 24 de ore, toata noaptea ne-a apasat cortul si ne-a bagat zapada in cort pe la toate cusaturile. Dimineata am scos capul din cort, nimeni nu urca iar soarele nu se vedea, asa ca m-am bagat la loc incercand sa ma odihnesc.
Statiile au ramas fara baterii si astfel nu am stiut de Cristi si Jhon, ca sunt in Berlin la 50m de noi, incercand si ei pe 18 varful pe ruta clasica. Zapada care a cazut in ultimele zile facand imposibil traseul pe care ei vroiau sa il abordeze ( Polish Glacier ).
Cortul nostru fiind plin de zapada, am mers la una din cele mai mari expeditii care avea un cort dom aici sa le cerem adapost. Astfel in ziua de 17 ianuarie, ziua 8, am dormit in cortul bucatarie al celor de la INKA, care mirosea ingrozitor a benzina, dar nu era momentul sa fim mofturosi.
Am topit zapada, am mancat un sfert de plic cu supa de altitudine si am incercat sa dormim.

Nido del Condores, tabara 3

( 15 ianuarie, ziua 6 ) Eu cu Andrei aveam sa facem pana in Nido 7 ore si 15 minute, ceva mai mult decat prima data dar fara dureri de cap, ceea ce era foarte important.
Cam pe la jumatatea distantei este o alta tabara intermediara, Canada ( 4900 m ) unde ne-am oprit doar sa ne odihnim 10 min, iar ceva mai sus, sa cautam rucsacul lui Mihai de unde aveam sa mai luam ceva echipament, in rest...stang, drept, stang... ( Nido del Condores 5400m, sau cuibul condorilor) Am ajuns la fix, chiar cand incepea sa ninga, ne-am apucat sa punem cortul si ne-am pus pe topit zapada alba, cea cu galben nu e buna.

Plaza del Mulas (tabara 2)

( 11 ianuarie, ziua 2 ) Am plecat din Confluencia pe la 10 crezand ca ca cele 8 ore de drum, date de rangeri ca fiind normale, sunt exagerate si ca noi fiind in forma vom reusi sa facem mai putin, trebuia, pentru ca nu aveam mancare la noi pentru acea zi deloc ( iar varianta cu mancat radacini si muguri de copac pica, aici fiind desert).
Cand am ajuns la jumatatea drumului ( Ibanez ) si mai aveam doar jumatate de litru de apa, mancare doar un baton si facusem deja 4 ore, mi-am zis ca trebuie sa accelerez, sacul cu mancare, dus de magari, era deja sus in tabara.
Dupa o incercare a lui Mihai de a merge pe apa, aici parerile despre cat de bine a reusit sunt impartite, dar revin cu filmuletul, am plecat, fiecare in ritmul lui spre Plaza del Mulas.
Plaza del Mulas ( 4300m). Am ajuns chiar cand incepea sa ninga, ne-am facut controlul medical ( obligatoriu ), ne-am luat punguta pentru " celelalte resturi " si am intins cortul in care m-am inghesuit cu Mihai si Andrei. Partea buna era ca, cortul mare de luat masa puteam sa il folosim atat timp cat nu erau clienti, sau puteam chiar sa mancam mancare gatita contra sumei de 40$ masa de persoana.
( 12 ianuarie, ziua 3) Zi de odihna, eu cu Andrei am urcat pana la 4800 m sperand ca a doua zi sa ne fie mai usor cand vom urca in Nido. Zapada cazuta peste noapte ( 10 cm ) pana seara , cand a inceput iar sa ninga, era deja topita. Tot aici ne-am intalnit si cu echipa romaneasca din Medias care abia ajunsase.

(13 ianuarie, ziua 4) Ca in fiecare dimineata, ziua incepe la ora 7, cu cele 2 elicoptere ale armatei si unul privat, care transportau provizii in tabara si luau butoaiele cu " celelalte resturi" din tabara in vale.
Incarcati cu proviziile pentru Nido am plecat pe la ora 10, traseu care dupa rangeri are cam 8-9 ore, eu cu Jhon si Andrei am ajuns in 6 ore 45 min, am instalat un cort, am aruncat repede proviziile in el si am dat-o la vale pentru ca incepuse sa ma doara destul de tare capul. Tot ce ne-am chinuit noi sa urcam, am coborat intr-o ora si jumatate. Mihai si-a lasat rucsacul sub o piatra intr-o tabara intermediara tot din cauza ca nu se simtea bine.
( 14 ianuarie, ziua 5 ) Zi de odihna, de cusut, crosetat si hidratat. Bineinteles, si de mancat, sau de infruptat, ne-am delectat cu supa la plic, biscuiti cu conserva de ton si pateu, spre deosebire de zilele precedente cand mancasem pateu, biscuiti cu conserva de ton si minunata supa la plic.
Mihai se simtea din ce in ce mai rau, mergand la cabinetul medical pentru un control, in mai putin de 30 minute deja era in elicopter spre Mendoza. Lucrurile erau destul de clare, pentru el, asta nu insemna altceva decat: cateva ore cu dureri de cap, pat, friptura si vin.
( 15 ianuarie, ziua 6) Planul nostru de a pleca la ora 9 s-a transformat pentru mine si Andrei in ora 11 iar pentru Cristi si Jhon in ora 12.

Confluencia (tabara 1)

Puente del Inca, adica podul incas este o arcada naturala langa un izvor sulfuros care picteaza versanti pe care se scurge in culori de rosu si galben.
Echipa de calusari, de la dreapta la stanga: banateanu Cristian TECU zis si Tzecu sau lider de galerie, bastinasul australian Ion MIHAILA zis si Jhon geologul, dobrogeanul Andrei CUPACIU zis si Ciupacu, munteanul Catalin NEACSU zis cangurul si moldoveano-munteanul Mihai ISAR "cel ce merge pe ape".
Toate expeditiile pentru Aconcagua pleaca din Mendoza, Argentina si fara exceptie vor incerca sa te convinga sa ramai prima noapte la Los Penitentes ( 2600m) sau Puente del Inca ( 2700m). Statiuni de schi care pe timpul veri ar fi inchise, asa ca mai fac si ei un ban pe seama noastra, nimic de vazut nimic interesant.
( 10 ianuarie ) De la intrarea in parc, unde se verifica daca ai platit cei 700 $ si ti se da o punga pentru gunoaie si pana la Confluencia 3300m sunt 3 ore. Am avut la noi doar sacul de dormit, cort si mancare pentru o zi, asa ca am mers lejer si in 2 ore 45 am fost in camp.

( 11 ianuarie ) Am preferat sa ne odihnim decat sa plecam cu noaptea in cap pentru a evita soarele, urma un drum de 8 ore pana in Plaza de Mulas pe valea unui rau fara pic de apa potabila.
Pentru necunoscatori erau doar munti cu o cromatica extraordinara, dar pentru un geolog ca Jhon, era istoria muntilor Anzi, pe care ne-a explicat-o, cu rabdare la inceput, apoi...a disparut de plictiseala.