Marea de sare, sau Salar de Uyuni, este cel mai mare lac de sare din lume şi totodată locul de start al expediţiei noastre pe "drumeţul" de la Pegas. Pentru că am pierdut 3 zile aşteptând bagajul meu, ne-am propus să facem în prima zi, ce avea programat să facem în două zile ( bad ideea ).
După o noapte de "dormit" în autobuz, am asamblat bicicletele, le-am echipat şi am pornit la drum extrem de entuziasmaţi şi nerăbdători.
Am fost surprinşi să ne întalnim cu o doamnă profesoară care preda in Bolivia, cetăţean mexican, măritată cu un român, nu a fost niciodată în România, dar vorbea foarte bine limba noastră. Brusc, lumea a devenit foarte mică. Cât timp am stat să mâncăm în hotelul de sare ( pereţii, paturile, mesele şi scaunele erau din sare), încercam sâ derulăm prostiile pe care le-am spus până să ne dăm seama ca nu eram singurii care vorbeau dulcele grai românesc.
De cum am intrat pe salar am văzut muntele la baza căruia trebuia să ajungem, era acolo, peste o oră tot acolo, după prânz tot acolo, normal că tot acolo, doar că nu creştea deloc, parcă stăteam pe loc. Apoi am început să megem în zig zag, de fiecare dată când găseam un drum, se dovedea a fi greşit, GPS+ul parcă vorbea altă limbă şi probabil asta ne-a costat cel puţin 10 km.
Cât timp am stat în Atacama, nu prea am văzut cum arată norii,
temperatura în timpul zilei era între 10 şi 15 grade, cu vânt tare sau
foarte tare, una peste alta, plăcut, totul era ca o poveste spusă pe o
muzică faină în fundal, bancuri, glume bune, glume proaste. Când cădea
soarele sub orizont, se auzea o frână de maşină şi geamuri sparte...
temperatura cădea brusc aproape de zero grade, vântul se înteţea, orice
oprire era un calvar, una pentru că îngheţai şi a doua pentru că abia
reuşeai să mai porneşti bicla.
Prima zi, Cholchani - Chuvica, 83km, 14 ore, drum drept, probleme: vîntul şi oboseala, Pegasul: impecabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu