ZEITA DE TURCUAZ

Cho Oyu vazut din Tingri.
Tabara de baza ( BC 5300m ), inca mai era vegetatie.

Din tabara de baza pana in tabara de baza avansata ( 5700m ), transportul bagajelor se face cu ajutorul iacilor.

Ace de gheata ( varfuri de pana in 6500m, mai tehnice decat multi optmiari ).
Pelerini si negustori trecand Nangpa La.

Furtuna a durat aproape o saptamana, timp in care, s-au creat zvonuri ca varful nu va putea fi abordat anul acesta.

Drumul peste ghetarul Giantse pana in tabara 1 ( T1 6400m ).

Killer slope este o portiune de 3-4 sute de metri diferenta de nivel pe o panta foarte abrupta.

Tabara 1 ( T1 6400m ) dupa furtuna de aproape o saptamana. Jumatate din corturi sunt acoperite complet de zapada.

Pe varf inca este furtuna.

Spre tabara 2 ( T2 7100m ), in spate se vede tabara 1.

La aceasta altitudine, chiar si un mic accident poate sa-ti fie fatal, ai mare noroc daca te coaboara cineva. ...caci micuti sunteti de sus ( dincolo de 8000m sau zona mortii ).

Cand am vazut Everestul am stiut ca sunt pe varf, jumatate din drum era facut ( pana pe varf am facut mai bine de o luna, cealalta jumatate, drumul de intoarcere, aveam sa-l fac in 2 zile).

 

Obosit dar fericit.

Sanii zeitei de turcuaz.

O mica fereastra in furtuna dezlantuita dupa plecarea noastra ne permite sa mai vedem pentru o clipa Zeita de Turcuaz.

Tibet

Pentru ca imaginile spun mai mult decat cuvintele am sa descriu tibetul si tibetanii in fotografiile care cred eu ca reprezinta cat de cat stare de fapt a lucrurilor. Tibetanii sunt tinuti de catre chinezi in saracie si" intuneric " iar cei care trec granita spre Nepal pentru a merge la liderul lor spiritual Dalai Lama sunt impuscati. Nu aveau scoli, nu aveau curent, de televizor nici pomeneala, iar cei care aveau puteau sa vada doar posturi chinezesti unde erau intoxicati cu propaganda marelui partid ( TVR inainte de 89" ).

Inca de la intrarea in tara facem cunostinta cu saracia si traiul greu al oamenilor de rand.

Pentru ca nu poti sa intri cu masina in China, bagajele sunt carate in mare parte de femei si copii.

Probabil vedeau pentru prima data un aparat foto.

O familie de tibetani cu care ne-a fost imposibil sa ne intelegem, noi nu le stiam limba iar ei nu o stiau decat pe a lor.

O ulita dintr-un sat tibetan, pe garduri si pe casa este pusa balega de iac la uscat pentru a face focul ( multi dintrei cei de aici nu au vazut copac in viata lor ) .

Piata din satul Tingri.

Satul Tingri si recoltele de grau din jurul acestuia.

Cred ca nici macar nu stiau ca sa inventat o masina care sa spele rufele.

Scaldatul la 4500m in apele topite din ghetari.

Probleme cu masinile chinezesti.

Pasang ( Vineri ), ajutorul de bucatar, cara apa avand picioarele invelite in pungi sa nu se ude si primea 1$ pe zi.

Un tibetan care cara bagaje din tabara de baza in tabara 1 incaltat cu tenisi chinezesti din panza, fuma la aproape 6 000m si cerea de mancare la toti cei pe langa care trecea.

Tibetanii, proprietari de iaci facand pauza de masa si mancand faina de orez sau grau amestecata cu apa.

...si poate mai este o speranta.

"Marele Alb"

Cand intri in Tibet ( acum China ) incepi de fapt sa urci, din Zhangmu (2300m ) pana in Nyalam ( 3700m ) sunt 150km si faci cam 3 ore cu masina, urcand pe un drum ce serpuieste spre podisul Tibet . De aici incolo nu mai sunt copaci si incepi sa simti altitudinea, nu mai poti sa stai fara ocelari si fara sa te protejezi de soare, trebuie sa bei apa iar drumul de apropiere presupune pauze de 2-3 zile in care se fac ture de aclimatizare.

Intre Nyalam si Tingri ( 4300m ) sunt 250km, trecand peste Lalungla ( 5050m ) trecatoarea aflata la cea mai mare altitudine din lume si am facut cam 5-6 ore, tot acum am vazut si primul opt miar, Shishapangma 8013m, cel mai mic din cei 14 giganti ai planetei.

Tingri. In momentul cand in departare a aparut micutul satuc, Ram, base camp managerul nostru mi-a facut un semn si mi-a aratat un varf, unul din multele care se vedeau in zare.


…Everestul.
Am vrut sa zic ceva, dar…ce sa zic, ce puteam eu sa spun mai presus de privelistea care o aveam. Marele alb, de fapt, cel mai mare alb, Chomolungma, ‘ zeita mama a pamantului ‘8848m

Langa el, mai mare ( din cauza ca era mai aproape ) Cho Oyu 8201m, al saselea varf ca inaltime din lume si destinatia noastra. Eram in locul in carea am visat sa fiu de cand ma stiu, eram pe acoperisul lumii.

Kathmandu 2006

Namaste, sau buna ziua.
De cum am iesit din aeroport mi-am dat seama ca sunt intr-o alta lume, absolut totul este diferit fata de ce am intalnit pana acum, ( soc cultural ) se circula pe stanga, se clacsoneaza non stop, strazile au maxim 5 metri dintr-o cladire in alta, 5 metri pe care se merge in ambele sensuri si cu masina si cu risca, motocicleta, bicicleta, oamenii, vacile si parca tot orasul este in strada.

Poate cel mai frumos lucru din Nepal este chiar nepalezul, nicaieri in lume nu am vazut oameni mai linistiti ( timp de 9 zile nu am auzit pe nimeni tipand sau certanduse ), mai respectuosi ( tot timpul m-am simtit tratat ca un rege ) si mai corecti. Barbatii de toate varstele se tineau de mana doar in semn de respect si prietenie fara nicio conotatie sexuala. Incercam sa-mi imaginez ce s-ar intampla daca romanii ar trebui sa circule ca in Kathmandu, ce mi-a venit in minte a fost... sange, batai, injuraturi. Aici am invatat sensul unui nou cuvant" toleranta".

Swayambhunath este unul din cele mai vechi temple Budiste din valea Kathmand-ului, i se mai spune si templul maimutelor pentru ca in padurea de la baza lui sunt mii de maimute care traiesc din ce primesc sau fura de la turisti ori din ofranda calugarilor.

Boudhanath este cea mai mare stupa budista din lume si locul de pelerinaj a milioane de oameni. Ritualul presupune inconjurarea templului in sensul acelor de ceasornic si invartirea moristilor de rugaciune, astfel, mantrele inscriptionate pe ele vor ajunge cu siguranta la zei.

Pashupatinath, este cel mai mare templu hindus din Nepal. In acelas loc credinciosii veneau si ungeau falusuri cu lapte pentru fertilitate, cei morti erau arsi, cenusa era aruncata in raul Bagmati pentru a fi dusa de ape in raul sfant Gange, copii faceau baie iar femeile spalau vasele. In functie de casta din care fac parte ( patura sociala ), cadavrul era ars in amonte sau in aval ( cei din caste superioare erau arsi in amonte astfel apa in care era aruncata cenusa nu era tulburata de cea a celor din castele inferioare ).
Primul fiu nascut punea un smoc de paie in gura parintelui si ii dadea foc iar dupa ceremonia se radea in cap, doliul dura un an. Nu avem cum sa stiu cat sufereau, dar acolo moarte este privita altfel decat la noi, este un lucru firesc si sunt impacati cu ideea ca pana la urma cu totii sfarsim asa.

Durbar Square este local unde sunt palatele ultimilor regi, in total peste 50 de temple, piete si multi negustori, tot aici sunt inscaunati regi si isi au si resedinta.

Thamel, centrul turistic al orasului, locul unde sunt majoritatea hotelurilor restaurantelor si magazinelor, de fapt, in acest cartier magazinele sunt unul langa altul( majoritatea cu echipament montan ).

Strazile mici si foarte aglomerate, zgomotul orasului care nu inceta nici noaptea, mancarurile foarte condimentate, preturile exagerat de mici, ospitalitatea nepalezilor, dau un farmec aparte acestui oras care in opinia mea este cel mai frumos loc in care am fost si abia astept sa ma intorc ( poate si pentru ca tot ce ne incojura avea legatura cu muntele, Katmandú fiind local de plecare al majoritati expeditiilor himalayene.

Cozia 15.12.2007

Daca stai in Bucuresti si de sambata pana duminica dimineata ai " liber " ce ai face ?...ei bine, eu am plecat la munte si pentru ca duminica trebuia sa trec pe la bunici, am ales cel mai apropiat munte, Cozia.

La 12.30 parcasem masina in fata taberei Pausa si am luat-o la pas spre cabana. De cum am intrat in traseu am stiut ca ma asteapta inca o zi " pentru sufletul meu ".

Afara erau -4 grade si pe toate stancile din jur erau turturi de gheata, nu era pic de zapada ( doar varful muntelui era alb ) soarele nu era prea hotarat, ba aparea ba disparea iar vantul nu sufla prea tare ( oricum, eram in padure ).

Pana la manastire, chiar daca nu am facut pauze, am mers cam lalait, acolo am facut si prima pauza, destul de lunga dar nu pentru ca eram obosit ci pentru ca am stat blocat cu gandul la viata calugarilor din manastire. Imi place ideea de a sta in munti, dar as innebuni sa fac acelas lucru zi de zi in acelas loc, chiar daca urasc masina, in mai putin de 3 ore dintr-un peisaj gri de blocuri si fum am fost la munte asa ca am ramas convins ca am facut alegerea cea mai buna, viata mea chiar daca nu este linistita imi bucura sufletul.

Stiind ca partea mai "grea " a traseului abia acum urma si pentru ca exista o mica posibilitate sa vad apusul printre nori am marit pasul in speranta ca voi ajunge pe varf in unul din cele mai frumoase momente al zilei, apusul ( celalalt este rasaritul ).

In padurea de foioase, pamantul era inghetat iar zapada doar pe alocuri, traseul fiind usor, am reusit sa inaintez foarte repede, singura problema fiind faptul ca am transpirat, dar atata timp cat nu ma opream, nu ma incomoda prea tare.

Din momentul in care am intrat in padurea de brazi am dat si de zapada, eram in elementul meu, chiar daca sub zapada era gheata si alunecam destul de usor, nu mi-am pus coltarii pentru ca nu vroiam sa pierd timp iar portiunea mai dificila era destul de scurta.

Am ajuns in varf chiar in momentul in care soarele se scurgea printre nori sub linia orizontului, din pacate nu aveam trepiedul la mine iar acumulatorii, din cauza frigului ( -9 grade ), cedau pe rand reusind sa fac maxim 10 poze cu un rand de baterii.

Brazii plini de zapada, apusul aproape perfect care sub un orizontul de nori dezvelea tot Fagarasul, gandul ca urma sa beau un vin fiert si pur si simplu ca eram pe munte ma faceu sa fiu in culmea fericirii.

Din pacate nu mai stiu cum il chema pe cabanier, dar mie mi-a lasat o impresie foarte placuta. Am facut rezervare pe tel. de vineri si cand am ajuns am gasit camera incalzita, ceai cald si chiar daca in cabana era multa lume, impresia ca era tot timpul langa tine.

Dupa masa, pe la 20.00, am urcat in cel mai inalt punct din masiv unde este o cladire ( pt. telefonie cred), unde am stat cam o ora privind toata valea oltului la picioarele noastre. Mii de luminite din Calimanesti si pana dincolo de Valcea, ninsoarea care incepuse sa cada si focul duduind in soba din camera au completat inca o zi perfecta.

La 6.00 a sunat ceasul, la 6.20 ieseam din cabana ( speram ca pana pe la 15-16 sa fiu in Bucuresti ) ningea, intuneric bezna si liniste deplina, am stat cam 30 de min afara, poate, poate prind o raza din rasarit, dar cand mi-am dat seama ca nu se va vedea nimic pentru ca sunt nori peste tot, in lumina frontalei am plecat la vale.

Ninsoarea nu s-a oprit nicio clipa, aproape de manastire s-a luminat complet iar in Calimanesti am ajuns pe la 9.00 si din cauza ninsorii am hotarat sa merg pe Dragasani-Slatina-Pitesti -Bucuresti, drum care nu avea cum sa imi ia mai mult de 5 ore pe timp normal...am ajuns in Bucuresti la 21.30 ( prea m-am simtit bine ieri).

Aceasta tura am facut-o alaturi de Mircea, are 17 ani si era pentru prima data la munte. A urcat alaturi de mine fara sa se planga ca merg prea repede, ca ii e foame sau ca e prea frig, mie mi-a lasat impresia ca este mult mai muntean decat " hormoneii " salvamontisti in haine de firma de la Cuca de saptamana trecuta care au ajuns in cabana, s-au pus pe baut , au borat si a doua zi au plecat acasa (spunand tuturor ca au fost la munte ).

A fost scurta iesire, nu am vazut locuri noi, doar muntele care este extraordinar indiferent de anotimp ( mai ales iarna ) dar am castigat un prieten, care sper ca l-am atras in clubul nostru , al celor care iubim muntele si natura fara sa cerem nimic in schimb.

Tura in Iezer

Am asteptat toata saptamana week-endul cand avem programata o iesire in "Piatra Craiului", prima dupa 4 luni fara munte ( ingrozitor ), dar pentru ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ am ajuns din diferite motive in Iezer, ma rog atata timp cat eram la munte nu prea mai conta care era.

Am mers pana la Cuca in speranta ca poate mai gasesc pe cineva care sa urce cu mine, dar cand am ajuns nu era nimeni asa ca am plecat ca de atatea ori singur, aproape singur pentru ca un caine chior ma insotit tot drumul drept pentru care la intoarcere l-am ospatat regeste, era ora 9.00 si -5 grade.

Cand m-am intors din Himalaya am crezut ca nu ma va mai impresiona niciun munte dar cum am iesit din padure mi-am schimbat parerea, chiar daca au cu aproape 6000m mai putin decat gigantii planetei, pe timp de iarna cel putin, pot fi la fel de spectaculosi ( pastrand proportiile ).

Pana in prima sa, zapada era inghetata dar sub greutatea mea crusta de gheata se spargea , piciorul se afunda, iar inaintarea era destul de greoaie, din sa zapada s-a transformat in gheata, mi-am pus coltarii iar inaintarea a devenit o placere in schimb s-a intetit vantul foarte tare.

Vremea era superba , cativa nori in departare in rest soare, faptul ca mi-am uitat ochelarii de soare nu m-a afectat prea tare pentru ca inaintam cu soarele in spate, in schimb privelistea era superba, pe vai era ceata, iar un plafon de nori era asezat peste Transilvania. Asta este vremea care imi place cel mai mult, soare, ger, zapada inghetata.

Cand am ajuns pe varful Papusa 2391m m-am imbracat cu tot ce avem la mine ( nu prea multe ca aveam in plan sa merg repede si mult ) mi-am scos ceasul si l-am pus pe pioletul infipt in zapada iar timp de 20 minute cat am stat sa fac poze si sa mananc temperatura a ajuns la -25 de grade, cainele care era cu mine tremura de am crezut ca o sa moara acolo.

Mi-e greu sa descriu sentimentele care ma cuprind cand sunt pe munte dar nicaieri nu ma simt mai fericit, mai liber si mai implinit, probabil ca nu voi renunta niciodata la catarari iar daca, copiii mei imi vor calca pe urme voi fi fericit pentru ca mai mult ca sigur si ei vor fi ( nu ai cum sa fi altfel pe crestele muntilor )

Nu mi-am respectat planul de a innopta in creasta dar mai este timp, probabil ca la urmatoare iesire voi face un bivuac pe creasta sa prind si apusul si rasaritul. Abia astept.